Ce trebuie să faceți în prima zi de Crăciun pentru a avea noroc în anul nou
Dimensiune font:
Care este alimentul ce trebuie mâncat în prima zi de Crăciun, înainte de liturghie.
Ziua de Crăciun este așteptată de toată lumea, cei mici, nerăbdători și își deschidă cadourile mult dorite, gospodinele pentru a-și putea etala preparatele tradiționale pregătite cu migală pentru masa de Crăciun.
Deși postul Crăciunului s-a încheiat pe 24 decembrie, preoții recomandă să consumați alimente de dulce doar după Liturghia din ziua de Crăciun. Astfel, dacă vă întrebați ce ar fi bine să mâncați în prima zi de Crăciun, trebuie să știți că peștele este primul preparat important, fiind recomandat să-l consumați chiar la micul dejun.
Prin tradiție, este bine să aveți casa împodobită cu flori roșii, Florea Crăciunului, dar și cu coronițe din ramuri de brad, care pot da un aer festiv mesei de Crăciun.
Atenție la cum va fi vremea de Crăciun
Tradiția spune că Ajunul, primele două zile de Crăciun, dar și ziua de Sf. Ștefan, celebrat în 27 decembrie, reprezintă cele patru anotimpuri ale anului nou.
Astfel, Ajunul ne arată cum va fi primăvara, în timp ce prima zi de Crăciun anticipează vremea în vara anului viitor, 26 decembrie arată vremea din toamnă, iar ziua de Sf. Ștefan, ultima mare sărbătoare din calendarul ortodox, va anticipa iarna anului nou.
Cine ne trece pragul casei de Crăciun
O superstiție la care ar trebui să fim atenți în prima zi de Crăciun are legătură cu prima persoană care ne calcă pragul casei. Astfel, se spune că dacă primul care vă vizitează este un bărbat brunet, acesta aduce norocul în casă și în viață, iar tradițiile ne învață să evităm a primi în casă un bărbat roșcat, deoarece tot anul ne vom confrunta cu necazuri legate de intrigi și de tot felul de abuzuri.
Mai mult decât atât, este bine să agățăm buchețele de busuioc și crenguțe de vâsc la ferestre pentru a scăpa de resentimentele dușmanilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau