Cum ne aduce Crăciunul mai aproape de Dumnezeu. Lecțiile profunde ale unui preot ortodox
Dimensiune font:
Taina Cărciunului aduce multă bucurie și sentimente pozitive în casele oamenilor. În termeni teologici, semnificația acestei sărbători este una de apropiere față de Dumnezeu.
„Nașterea Domnului e primul lucru important după creație, adică Dumnezeu s-a înomenit. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Unicul său Fiu L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
Deci nu e ceva filozofic. Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, se întrupează; oamenii pot să-L asculte, pun mâna pe El. Maica Domnului L-a legănat, L-a învățat o meserie de tâmplar, L-a propovăduit, a răbdat foame, sete, oboseală, neputință, toate în afară de păcat.
S-a făcut unul ca noi, s-a smerit. Asta, în termen teologic, înseamnă chenoză, adică s-a smerit. Și Crăciunul, lucrul ăsta ni-l arată, că Dumnezeu nu ne părăsește; El se smerește, El vine și ne spală picioarele, El vine sub chipul acesta curat și cu o candoare deosebită a copilașului, pe care nimeni nu-l poate refuza, inclusiv animalele, cum spune colinda: „Suflă cu respirația lor să-l încălzească”, spune preotul despre semnificația Crăciunului în ortodoxism.
Obiceiurile și legătura cu divinitatea
Obiceiurile de Crăciun nu trebuie uitate, subliniază preotul profesor. Sfințirea caselor de Bobotează are și acest scop, de a aminti oamenilor de faptul că Dumnezeu este lângă noi. Cu toate aceste unii dintre noi se simt neputincioși.
„Așa vine Dumnezeu la oameni. El stă la ușă și bate. Problema e că cine vrea să-I deschidă, I deschide. Așa și preotul sună, poate câteodată deranjează la sonerie, nu știe cine stă dincolo de ușă, că nu se cunosc vecinii între ei, n-au comuniune pe același palier, și vine cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu icoana nașterii, spre închinare, și să le aducă vestea că Dumnezeu nu i-a părăsit, îi binecuvântează și începe o aventură, o călătorie teribilă spre Împărăția Lui Dumnezeu.
Totuși, uneori oamenii se simt părăsiți. Ce ar trebui să facă în viața aceasta care ne tulbură, ne sfâșie, ne aruncă într-o nebunie cotidiană? Uneori oamenii și unii dintre noi ne simțim părăsiți, poate fără speranță. Nu știm ce să mai facem și chiar când omul se roagă la Dumnezeu, el așteaptă un răspuns, dar răspunsul acela nu vine când vrea omul neapărat. Ce e de făcut aici?
Dumnezeu are o pedagogie specială cu fiecare dintre noi și e foarte important ca, în taina spovedaniei, acolo, trebuie să ne înțelegem rostul: ce suntem pe aici, care ne este calea de sfințenie. Și la sfatul preotului duhovnic avansăm, ca orice sportiv, să zicem așa, pentru că de cele mai multe ori, calea creștină e văzută ca a unui sportiv…”,, a mai spus preotul Radu Petre Mureșan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau