Cum arată masa de Crăciun în alte țări

image

Dimensiune font:

| 25-12-2024 13:45


Masa de Crăciun este un eveniment mult așteptat în toată lumea creștină, indiferent de zone. Un prilej pentru a fi alături de cei dragi și a savura mâncăruri delicioase. Dar, „câte bordeie, atâtea obiceiuri”, meniurile arată, firesc, total diferit de la țară la țară. Iată ce pun pe masă alte popoare, care nu sunt obișnuite cu sarmalele, ciorba, piftia, caltaboșul sau cozonacul.

În Polonia, pe masa de Crăciun se pun 12 feluri de mâncare
În Suedia, la fel ca și în celelalte țări scandinave, masa este plină de mâncăruri tradiționale, inclusiv hering murat, somon conservat și chifteluțe, la care se adaugă produse suplimentare, precum pâine, pateu de ficat, salată de sfeclă roșie, brânză și varză. Toată această mâncare în ziua de Crăciun ar trebui să amintească de sărbătoarea care venea după o perioadă de post, care e încheiată în Ajunul Crăciunului.

În Polonia, în Ajunul Crăciunului nu veți vedea friptură de porc, vită sau curcan pe masă. Este o zi fără carne. Cina se numește Wiglia în Polonia și începe atunci când apare prima stea pe cer. Nimic nu poate fi mâncat până când toți membrii familiei nu au rupt împreună „turtele” de Crăciun și nu și-au schimbat urările de sănătate și prosperitate.

În mod tradițional, la cină se servesc 12 feluri de mâncare, care îi reprezintă pe cei 12 apostoli. Printre acestea se numără foarte popularul borș roșu cu găluște mici, supă de ciuperci, crap, hering, pierogi, varză înăbușită, rulouri de varză, kutia (budincă din boabe de grâu), turtă dulce, prăjitură cu semințe de mac și fructe uscate.


În Japonia este la mare căutare KFC-ul în această perioadă
În Japonia este bătaie mare la KFC de Crăciun. Restaurantul fast-food devine atât de popular încât comenzile de Crăciun sunt plasate cu până la două luni înainte. Tradiția a început în anii 1970, după ce primul KFC s-a deschis în Japonia, iar proprietarul a decis să vândă un „butoi de petrecere” de Crăciun inspirat de clasica cină de curcan americană. Pentru că Japonia nu prea avea tradiții de Crăciun, idee KFC a prins foarte bine.

În Puerto Rico, de Crăciun, cea mai importantă tradiție culinară este lechonul, sau porcul de lapte prăjit. Este o specialitate regională a cărei pregătire durează foarte mult timp – de fapt, de obicei, duce la o adunare de un weekend întreg. Meniul include și alte preparate tipice, printre care tembleque, o budincă pe bază de nucă de cocos; pasteles, un produs de patiserie din carne asemănător cu tamalele, preparat cu frunze verzi de bananier sau de plantain; și coquito, care este versiunea portoricană a lichiorului de ouă, infuzat cu nucă de cocos.

Un meniu unic se găsește în Groenlanda
Cina de Crăciun în Groenlanda este cu siguranță unică. Două dintre mâncărurile speciale sunt carnea de balenă și carnea de ren, iar o delicatesă care se află aproape întotdeauna pe masă este mattak, care constă în fâșii de untură de balenă învelite în piele de balenă (sunt foarte crocante). Kiviak este un alt fel de mâncare populară, care se prepară din carne, grăsime, sânge, ierburi și fructe de pădure, apoi se înfășoară în robbenbalg și se conservă prin congelare.


În Venezuela mâncarea specială se numește. Pregătirea hallaca durează foarte mult timp și se prepară doar în timpul sărbătorilor. În mod tradițional, familia și prietenii încep dimineața să pregătească ingredientele, care includ carne de porc, pui, stafide, măsline, capere, ceapă și ardei, împăturite în aluat de porumb, apoi învelite într-o frunză de banană.

În Filipine, cina de Cărciun este o afacere de familie grandioasă, care include multe feluri de mâncare tradiționale. Una dintre cele mai mari vedete este delicatesa numită puto bumbong, un amestec dulce și lipicios de orez alb și negru, care pare violet. Orezul este înmuiat în apă sărată peste noapte, apoi este introdus într-un tub de bambus (un bumbong), apoi este fiert la abur și servit cu unt, zahăr și nucă de cocos mărunțită, conform redbookmag.com. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Adevărul despre porcul ”idilic” crescut la sat. De ce este mai controversat decât unul crescut într-o uzină din China
25/12/2024 12:27

Sunt mai buni porcii crescuti la curte decat cei din ferme? Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc, Ioan Ladoşi, a vorbit, la DC Anima, despre carnea de porc, plecand de la exemplul din C ...

Delicii de iarnă: cele mai apreciate rețete de răcituri
25/12/2024 11:12

Pe ulitele invechite si in casele cu iz de sărbătoare, răciturile sunt un simbol al iernii si un prilej de reuniune. Acest preparat traditional, cunoscut si sub denumirea de "piftie", este mult mai ...

Cârnați de porc. Rețetă pentru masa de Crăciun
25/12/2024 10:20

Carnatii de porc sunt printre preferatii romanilor cand vine vorba de masa de Crăciun. Iată cum se prepară aceste bunătăti. INGREDIENTE 1.5 kg carne de porc (pulpa din faţă) 500 g carne grasă de porc ...

Curcan la masa de Crăciun. Nutriționist: Carnea de culoare închisă de la copane înseamnă de 4 ori mai mult fier
25/12/2024 09:00

Carnea de curcan contine proteine din belsug, putine grăsime si multe vitamine si minerale. „Dacă la noi porcul este vedeta mesei de Crăciun, la alte popoare sau peste ocean suprematia o detine curcan ...

Mâncărurile uitate ale țăranilor din satele Iașului, o poveste de gusturi și tradiții pierdute
24/12/2024 17:27

  În satele din jurul Iasului, timpul pare să fi păstrat vii amintirile unor traditii si obiceiuri pe cale de disparitie. Printre acestea, mancărurile de altădată, preparate cu ingrediente simp ...

Turta dulce. Povestea unui desert care încălzește sufletele
24/12/2024 14:11

Într-o zi friguroasă de iarnă, aromele delicate de scortisoară, cuisoare si miere plutesc in aer. Într-un colt linistit al unei bucătării, mainile harnice frămantă cu grijă aluatul. Turta du ...

Deliciile porcului. Povestea gustului tradițional
24/12/2024 13:15

Putine lucruri evocă mai bine spiritul sărbătorilor si bogătia traditiilor culinare decat preparatele din carne de porc. În fiecare colt al lumii, acest ingredient versatil s-a transformat intr-un sim ...

Delicii afumate. O incursiune în istoria cârnaților
24/12/2024 09:50

Un preparat care astăzi aduce laolaltă familii si prieteni, carnatii au o istorie bogată si condimentată ce traversează mii de ani. De la simplitatea retetelor din Antichitate, pană la complexitatea gustu ...

Avertisment DSP Iași: Atenție la consumul de carne de porc!
17/12/2024 11:30

Avertisment DSP Iasi: Atentie la consumul de carne de porc!. Trichineloza, cunoscută si sub numele de trichinoza, este o boală infectioasă gravă cauzată de larvele unor viermi paraziti. Aceasta se transm ...

Pâinea și timpul. Când, cum și de ce să o consumăm?
15/12/2024 16:30

Painea, acest aliment universal, este mai mult decat o simplă prezentă pe masă. Este o poveste in sine, o călătorie culturală care variază de la regiune la regiune, de la texturi crocante la cele moi, de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei