Moscova contrazice avertismentul MAE: 'Pentru cetățenii români, Rusia este întotdeauna deschisă și sigură'
Dimensiune font:
Ambasada Federației Ruse la București transmite marți, într-un comunicat de presă, că Rusia este „întotdeauna deschisă” pentru turiștii români și este o țară sigură, după ce Ministerul român de Externe a făcut recomandarea fermă de a evita toate deplasările neesenţiale în Federaţia Rusă.
Diplomația rusă spune că informațiile MAE sunt „eronate”.
Şederea cetăţenilor României, precum şi ai altor state, în Rusia este sigură şi nu este asociată cu niciun risc sau ameninţare. Rusia nu a introdus nicio restricție suplimentară privind vizele pentru cetățenii europeni. Totodată, o serie de prevederi ale Acordului între Federația Rusă și Comunitatea Europeană privind facilitarea eliberării vizelor, semnat la Soci în 2006, au fost suspendate tocmai din inițiativa Uniunii Europene, din care face parte și România”, arată ambasada Rusiei la București.
Sursa citată afirmă că „Rusia este întotdeauna deschisă pentru cetățenii români care doresc să viziteze țara noastră cu bune intenții, inclusiv în scopul de a primi studii la universități ruse de top în cadrul programelor relevante”
Oficialii ruși adaugă că România se află pe lista celor 64 de țări ale lumii, aprobată de Guvernul Federației Ruse, ale căror cetățeni pot obține o viză electronică. „Pentru aceasta nu este necesară o vizită la Ambasada. Formularul de viză se completează online la https://electronic-visa.kdmid.ru. Taxa consulară se plătește cu card bancar. O viză electronică oferă dreptul la o singură intrare în Federația Rusă și o ședere de oaspete sau de afaceri, ca turist, precum și pentru a participa la evenimente științifice, culturale, sociale și politice, economice și sportive”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau