O mișcare făcută de Biden pro Donald Trump?
Dimensiune font:
Generalul Dan Grecu a explicat și motivele pentru care, în opinia sa, administrația Biden a permis Ucrainei să utilizeze ATACMS pentru lovirea unor ținte de pe teritoriul Rusiei. Această decizie, vine paradoxal în sprijinul lui Trump. Astfel, Donald Trump ar avea mai multă autoritate în negocierile cu rușii, care vor începe cel mai probabil în ianuarie 2025.
„Această sprijinire a Ucrainei pentru folosirea mijlocului de lovire la mare distanță, inclusiv pe teritoriul Federației Ruse, pe care a aprobat-o Joe Biden, a fost cerută încă de acum doi ani de Zelenski. În opinia mea, prin această permisiune Biden, îi pavează drumul lui Donald Trump pentru a solicita un acord cel puțin de încetarea focului războiului în Ucraina, pentru că există acest argument. El o să-i poată spune lui Putin: «Da, voi sunteți o armată mai mare, mai puternică, aveți succese, dar uite că și contraponderea voastră, respectiv ucrainenii, pot să reziste. Iar dacă noi îi ajutăm în continuare, pot să reziste și mai mult.»Și atunci vine întrebarea sau propunerea pe care Trump o va face, 99% din punctul meu de vedere, în ianuarie, anul viitor: «1. Ori vă opriți acum și noi nu mai sprijinim Ucraina. 2. Nu vă opriți acum, vă garantăm că vom ajuta și mai mult Ucraina.» Aici cred că este rezultatul unei înțelegeri între cei doi președinți, Biden și Trump. Nu s-au iubit ei, că au fost concurenți, dar Statele Unite, spre deosebire de alte state, inclusiv România, au acel principiu, America mai presus de orice și oricine”, spune generalul Grecu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau