Veste bună pentru șoferi: Se mai inaugurează un tronson de autostradă
Dimensiune font:
Inaugurări pe bandă rulantă a unor tronsoane de autostradă la final de an. Încă o porțiune de șosea rapidă va fi dată în circulație începând de luni, a anunțat Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri.
Este vorba despre 21 de kilometri din Autostrada A7 Ploiești - Buzău.
"Luni #deschidem circulația pe încă 21 km din #A7!
De la ora 16.00 se va putea circula și pe lotul 1 (#Dumbrava - #Mizil) al secțiunii de autostradă #Ploiești - #Buzău.
Ajungem astfel la 102 km pe care se va circula, din totalul de 320 km ai A7 (construiți prin #PNRR).", se arată în postarea lui Pistol.
Record istoric în construcția de autostrăzi și drumuri expres în România
Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat joi, 19 decembrie, că în 2024 au fost deschiși traficului și că se vor deschide până la sfârșitul anului peste 200 km de autostradă și drum expres, un record simbolic ce demonstrează un progres semnificativ în infrastructura rutieră a țării.
Scrioșteanu a scos în evidență realizarea acestui obiectiv ambițios și a subliniat că trendul ascendent va continua în anii următori, cu previziuni care indică peste 250 km dați în trafic anual.
„Previziunile pe următorii ani sunt din ce în ce mai bune, iar, așa cum spuneam încă din 2021, vom depăși chiar și 250 km dați în trafic, în fiecare dintre anii următori”, a scris pe pagina sa de Facebook, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.
Potrivit lui Scrioșteanu, principalele segmente de autostrăzi și drumuri expres date în trafic anul acesta sunt:
-Autostrada Bucureștiului A0 - Lotul 1 Sud: 17 km
-Autostrada Bucureștiului A0 - Lotul 2 Sud: 6 km
-Autostrada Bucureștiului A0 - Lotul 2 Nord: 9,5 km
-Autostrada Bucureștiului A0 - Lotul 3 Nord: 2,3 km
-Autostrada Sibiu - Pitești A1 - Secțiunea 5 Curtea de Argeș - Pitești: 16 km
-Autostrada Buzău - Focșani A7 Lotul 1 Buzău - Vadu Pașii: 1,5 km
-Autostrada Buzău - Focșani A7 Lotul 2 Vadu Pașii - Râmnicu Sărat: 31 km
-Autostrada Buzău - Focșani A7 Lotul 4 Mândrești Munteni - Focșani Nord: 11 km
-Drum Expres de legătură Centura Oradea - Autostrada A3 (Biharia): 13 km
-Drumul Expres Craiova - Pitești, Tronsonul 1 Craiova - Robănești: 17,7 km
-Drumul Expres Craiova - Pitești, Tronsonul 4 Colonești - Pitești (A1): 19 Km
-Autostrada Buzău - Focșani A7 Lotul 3 Râmnicu Sărat - Mândrești Munteni: 36 km (20 Decembrie)
-Autostrada Ploiești - Buzău A7 Lotul 1 Dumbrava (A3) - Mizil: 21 km (23-24 Decembrie).
El a mai scos în evidență că această realizare este rezultatul unui efort început în anul 2020.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau