„La inceput am presupus că virusul a plecat de la animalele din piaţă, dar acum pare mai degrabă că piaţa este o victimă', spune Gao Fu, şeful Centrului pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor, notează Daily Mail. Imediat ...
Premierul Ludovic Orban a spus, luni seara, ca nu este nevoie ca patronii teraselor sa noteze CNP-ul persoanelor care fac rezervari, ci doar numele, prenumele si numarul de telefon, seful Executivului precizand ca aceste date sunt utile intr-o eve ...
Mii de romani infectati cu coronavirus au fost internati in spitale desi nu aveau niciun simptom. Alte cateva sute de mii au fost oligate să stea in carantină , iar autoritătile au prezentat măsurile ca fiind unele care au salvat vieti. Însă, ...
Clubul brazilian Vasco da Gama a anunţat că testele in cazul a 16 dintre 43 de jucători testaţi au fost pozitive. Cei 16 jucători au fost plasaţi in izolare, scrie news.ro. Potrivit lequipe.fr, clubul a anunţat că alţi trei jucători s-au ...
Industria restaurantelor va pierde in jur de 5.000 de locaţii la nivel naţional, adică circa 10% din total, intrucat acestea nu se vor mai putea redeschide in perioada următoare, a declarat, luni, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelu ...
Deces 1271 Femeie, 76 ani, judet Ilfov. Dată confirmare: 24.05.2020. Dată deces: 31.05.2020. Comorbidităti: Insuficientă cardiacă clasa NYHA II, HTA, AVC sechelar, boala Alzheimer. Deces 1272 Bărbat, 78 ani, judet Suceava. Dată confirm ...
Am ajuns la un total de 19.398 de cazuri confirmate de COVID-19 in Romania, anunta Grupul de Comunicare Strategica (GCS), luni dupa-amiaza. In ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 141 de noi cazuri de imbolnavire. Dintre persoanele confi ...
Ministrul Sănătăţii din Rusia a anunţat că a omologat un nou medicament despre care susţine că este cel mai eficient in combaterea coronavirusului. Afivavir este un antiviral creat şi testat in timp record - cea mai importantă fun ...
Presedintele brazilian Jair Bolsonaro a participat duminică la un miting alături de sustinătorii săi, sfidand incă o dată standardele de sănătate si regulile de distantare socială, intr-un moment in care tara inregistrează aproape jumăt ...
Cinci persoane, membre ale aceleiasi familii, au fost infectate cu noul coronavirus dupa ce o tanara insarcinata in luna a opta a fost consultata de un medic ginecolog care ulterior a fost confirmat cu COVID-19. Potrivit autoritatilor de sanatate publi ...
In ultimele 24 de ore, in Romania s-au inregistrat 124 de cazuri de imbolnavire cu noul coronavirus, mai putine decat au fost raportate in ziua precedenta (151). Potrivit informatiilor remise de Grupul de Comunicare Strategica, numarul tot ...
Biroul de statistică al tării a raportat că produsul intern brut a crescut cu o rată anuală de 0,4% in primul trimestru. PIB a crescut cu 0,1%, ajustat sezonier in comparatie cu trimestrul precedent. Un sondaj Reuters estima o cotractie de 0, ...
Mai mult de 6 milioane de cazuri de coronavirus au fost raportate oficial in lume, dintre care o treime in Europa si Statele Unite, potrivit unui bilant realizat, sambata, de AFP din surse oficiale. Virusul a infectat cel putin 6.000. ...
Teatru de animatie, ateliere de creatie, sotron online, dar si reduceri considerabile la titluri de la editura Corint, vizite gratuite la Muzeul Hartilor si programe tv speciale sunt cateva dintre surprizele pregatite pentru copii de 1 Iunie. ...
Brazilia inregistrează deja mai multe decese cauzate de noul tip de coronavirus decat Spania, potrivit noilor statistici raportate vineri de Universitatea Hopkins din SUA, informează sambătă DPA, citată de Agerpres. Potrivit Ministerului ...
SpaceX si NASA vor incerca pentru a doua oară lansarea a doi astronauti pe orbita Pămantului, o premieră istorică in colaborarea dintre administratia americană si zona privată. NASA a lansat deja stream-ul live video, in pregătire pentru la ...
Grupul de Comunicare Strategica a anuntat, sambata la pranz, inca sase decese cauzate de noul coronavirus. Dimineata au fost anuntate alte cinci. Astfel, bilantul negru in tara noastra ajunge la 1.259 de decese. Totodata, am ajuns la 19.133 ...
Bilantul deceselor din cauza coronavirusului a ajuns in Romania la 1.248, după raportarea vineri seară a alte opt decese ale unor persoane cu varste intre 53 si 89 de ani. Dintre acestea, jumătate provin din judetul Suceava. Toate vctimele sufe ...
Traim vremea cand masca chirurgicala a devenit cel mai vandut obiect vestimentar, economia are picioare de lut si oamenii capata paloarea deprimarii din cauza nesigurantei.viitorul vine sigur, dar nimeni nu mai stie cum va arata el, iar boom-ul ec ...
Contractul pentru executia tronsonului de autostradă A3 Targu Mures - Ungheni (Aeroport) si drum de legătură a fost semnat vineri de către Compania de Drumuri si Strabag, după o licitatie plină de tergiversări si lupte in instantă care au ...
Am ajuns la 18.982 de cazuri de COVID-19 in Romania, anunta, vineri la amiaza, Grupul de Comunicare Strategica (GCS). In ultimele 24 de ore, au fost confirmate 191 de noi cazuri de imbolnavire. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.829 au ...
Deces 1236 Bărbat, 62 ani, judet Iasi. Dată confirmare: 22.05.2020. Dată deces: 28.05.2020. Comorbidităti: proces expansiv intracranian, hemiplegie, ciroza hepatica, hepatita virus C Deces 1237 Femeie, 80 ani, Bucuresti. Dată confirmare: ...
Brazilia a depăşit pragul de 25.000 de morţi din cauza coronavirusului. Considerată noul epicentru al pandemiei, tara cu o populatie de 210 de milioane de suflete cunoaşte in prezent o accelerare netă a imbolnăvirilor. Oficial, sunt 412.000 cazu ...
Turcia va redeschide luni cafenelele, restaurantele, parcurile si alte locuri publice, care au fost inchise din martie pentru a limita raspandirea noului coronavirus, relateaza DPA. Interdictiile de intrare si de iesire valabile pentru 15 provi ...
Preocupată pentru sectorul său turistic lovit de pandemia de COVID-19, Croaţia şi-a redeschis joi frontiera pentru cetăţenii din zece ţări ale Uniunii Europene, a anunţat premierul Andrej Plenkovic. Pe lista acestor ţări figurează in specia ...