Vărzările, povestea deliciului simplu care aduce bucurie în post

 * deși preparatele de post pot părea simple, vărzările au un loc special în inimile multora * pentru cei în vârstă, sunt o reîntoarcere la tradiție și simplitate * pentru cei tineri, sunt o descoperire – o alternativă sănătoasă și gustoasă la mâncărurile moderne

Pe ulițele satelor din jurul Iașului și în bucătăriile ascunse ale orașelor, aroma inconfundabilă a vărzărilor proaspăt scoși din cuptor te oprește în loc. Aceste plăcinte modeste, cu foi subțiri și crocante, umplute cu varză călită, sunt mai mult decât o gustare. Sunt o lecție despre simplitate, tradiție și bucuria de a împărți.

Secretele foii perfecte

Într-o bucătărie luminoasă dintr-un Horlești, tanti Elena frământă aluatul cu o dexteritate ce trădează zeci de ani de experiență. „Nu e nimic complicat, doar făină, apă și un strop de ulei. Secretul e să-l lași să se odihnească puțin, să se întindă frumos”, explică ea, zâmbind pe sub basmaua înflorată. Foile trebuie să fie subțiri, aproape transparente, „ca pânza de păianjen,” adaugă gospodina. Se lucrează cu grijă, iar fiecare foaie se întinde cu mâinile, nu cu sucitorul, pentru a-i păstra textura delicată.

Varza, regina rețetei

Umplutura este sufletul vărzărilor. Varza murată, tocată fin, este călită la foc mic, până devine aurie. Uneori, se adaugă doar sare și piper, alteori o frunză de dafin sau un strop de cimbru, în funcție de tradițiile fiecărei familii. „Nu-i de-ajuns să o călești, trebuie să o simți – să știi când e gata. Varza are povestea ei”, spune cu patos tanti Elena, amestecând încet în tigaie. Aroma dulce-sărată care se ridică din tigaie este primul indiciu că deliciul e pe cale să prindă contur.

Plăcintele prind viață în cuptorul încins, iar focul, cândva din lemne, astăzi electric, rămâne un element esențial. O dată puse în tavă, plăcintele sunt unsă cu un strop de ulei sau apă, pentru a deveni crocante. „Când le scot din cuptor, e ca și cum mi-ar râde casa”, mărturisește gazda, în timp ce scoate tăvile aburinde. Vărzările au o culoare rumenă, un miros îmbietor și acel sunet fin de crustă crocantă care te îmbie să rupi primul colț.

Povești împărțite la masă

În post, vărzările devin vedeta meselor simple. Sunt mâncate fierbinți, alături de ceai, sau reci, alături de murături. „Asta e frumusețea lor – îi poți lua cu tine la muncă, la școală sau în căruță. Și sunt la fel de bune chiar și a doua zi”, continuă tanti Elena, râzând. De-a lungul vremii, plăcintele au devenit și un simbol al împărtășirii. Vecinii și rudele se strâng adesea pentru a face plăcinte împreună, iar cei care le gustă prima dată nu uită niciodată aroma lor simplă, dar memorabilă.

Într-o lume în care deserturile sofisticate și preparatele elaborate sunt tot mai căutate, vărzările rămân o lecție despre esențial. În fiecare foaie întinsă cu grijă și în fiecare umplutură bine călită se ascunde o parte din sufletul celor care îi pregătesc.

Așezată la masa ei, cu o farfurie plină în față, tanti Elena încheie simplu: „Cine gustă din vărzările mele își aduce aminte de copilărie, de bunici, de vremea când toate erau mai liniștite. Și, până la urmă, de asta avem nevoie în post – de tihnă și amintiri bune”.

Vărzării nu sunt doar o gustare. Sunt un simbol al răbdării, al comunității și al bucuriei de a împărți ceva simplu, dar prețios.

Maura ANGHEL