Bulgaria reacționează după înregistrarea în care un migrant este împușcat și acuză o manipulare înaintea votului pentru Schengen

Incidentul, care a avut loc la granita dintre Bulgaria si Turcia, a fost analizat de o comisie formată din reprezentanti ai celor două tări. Bulgaria respinge orice acuzatie potrivit căreia politistii de frontieră bulgari ar fi deschis focul asupra unor refugiaţi sirieni care au incercat să treacă frontiera comună a acestor ţări, aşa cum susţine o investigaţie jurnalistică a mai multor media europene. Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev şi-a exprimat miercuri in faţa presei "dezamăgirea că această manipulare apare chiar inaintea deciziei privind intrarea Bulgariei ...

Un bărbat a murit după ce a fost înțepat de albinele despre care credea că erau reîncarnarea rudelor sale
08/12/2022 16:57

Nkosentsha Njimbana, de 58 de ani, a murit in casa lui din Zalara, după ce a incercat „să vorbească” cu albinele in timpul unei ceremonii speciale, potrivit News24. In unele culturi africane se crede că strămosii isi vizitează rudele in viată sub formă de albine sau soparle, adesea pentru a avertiza familia să indeplinească ritualurile traditionale. Albinele isi făcuseră stup pe proprietatea lui Nkosentsha din Eastern Cape, iar acesta a crezut că e un semn că strămosii lui au venit să-l viziteze, a povestit fratele bărbatului. Purtătorul de cuvant al traditiilor Loyi ...

Ministrul Turismului îi îndeamnă pe români să nu se mai ducă la schi în Austria
08/12/2022 16:56

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a declarat la Digi24 că numărul romanilor care merg anual in vacante in Austria e in medie de 370.000, principala tintă fiind partiile de schi. El a subliniat insă că "nu numai in Austria sunt conditii ideale" pentru schiat si a enumerat alte tări europene unde conditiile "ar putea fi chiar si mai bune", transmitand astfel un mesaj romanilor in contextul in care Viena se opune aderării Romaniei la Spatiul Schengen. "Media numărului de turisti romani in Austria este de 370.000. Anul trecut au fost doar 290.000, dar vorbim de un an cu restrictii. ...

Dosarul cu șină dispare din România. A fost votată legea care le interzice instituțiilor publice să îl ceară
08/12/2022 16:56

Institutiile publice nu vor mai avea voie să ceară dosar cu sină sau orice alt obiect de papetărie pentru a furniza un serviciu public, legea care interzice acest lucru fiind votată azi. Legea a fost votată cu 241 de voturi, potrivit unui comunicat transmis pe pagina deputatului liberal George Tută, initiator al proiectului de lege. Astfel, prin adoptarea acestei legi este eliminată obligativitatea pentru cetăţeni de a insera la dosar copii după acte publice emise de instituţii ale statului. De asemenea, instituţiile publice nu pot percepe nici taxe suplimentare pentru acoper ...

Ministerul de Finanțe a băgat discursul lui Putin în legea bugetului. Explicația: „O eroare de exprimare nevoită”
08/12/2022 16:55

Ministerul Finantelor a publicat, marti, in transparentă decizională proiectul de buget pentru anul 2023. Intr-unul din documentele oficiale, cel referitor la situatia macroeconomică, este mentionat războiul din Ucraina, insă, este folosită expresia propagată de oficialii rusi si propaganda de la Kremlin: „operatiunea specială din Ucraina”. Gafa făcută de cei de la Finante a fost sesizată de jurnalista TVR Alina Grigore, care spune că „este folosită fix teza lui Putin care refuză să definească altfel războiul barbar declansat de armata rusă in Ucraina”. Mai mult, ...

Cine este prințul Heinrich XIII, capul loviturii de stat din Germania. El a luat legătura cu rușii și crede în teoriile conspirației
08/12/2022 16:55

Politistii germani l-au arestat in cadrul amplei actiuni antiteroriste de miercuri si pe liderul grupării „Cetătenii Reichului”, organizatie acuzată că a complotat pentru o lovitură de stat violentă, in urma căreia să preia conducerea tării. Printul Heinrich XIII este membru renegat al unei vechi familii nobiliare din Germania, adept al teoriilor conspiratiei, potrivit presei germane. Mai mult, anchetatorii germani afirmă că printul a luat legătura cu reprezentanti ai Rusiei. Printul Heinrich XIII (71 de ani) provine dintr-o veche familiară nobiliară, cunoscută sub numele ...

Un chirurg estetician își viola pacientele după ce le seda cu gaz ilariant, antidepresive și tequila
08/12/2022 16:54

Un chirurg estetician din Florida care s-a sinucis recent după ce a fost acuzat că ar fi drogat si violat două paciente este acum acuzat că a atacat in acelasi mod cel putin alte trei paciente. Marti, cinci paciente ale clinicii de chirurgie estetică Pura Vida a lui Eric Salata din Naples, Florida, au mers la politie si au reclamat că medicul fie le-a agresat sexual, fie a incercat să o facă in timpul procedurilor medicale, a declarat Adam Horowitz, avocatul uneia dintre femei, potrivit The Guardian. Cele mai recente acuzatii impotriva lui Salata au venit la o săptămană după ce ...

ULTIMA ORA
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Lovitură de stat dejucată în Germania. Mai mulți extremiști și foști militari plănuiau să ocupe Parlamentul și să preia puterea
08/12/2022 16:53

Autoritătile germane au arestat 25 de oameni suspectati că plănuiau o lovitură de stat. Grupul format din extremisti de dreapta si fosti militari plănuia să ia cu asalt clădirea Parlamentului si să preia puterea in Germania, scrie BBC. Seful grupului ar fi un cetătean german in varstă de 71 de ani, numit Heinrich XIII si căruia i se spune „print”. Printre complotisti se numără membri ai grupării extremiste Reichsburger (Cetătenii Reichului), care se afla de mai multă vreme in atentia politiei germane din cauza unor atacuri violente si a teoriilor conspirationiste pe car ...

Kremlinul a negat orice implicare în tentativa de lovitură de stat dejucată în Germania: „Am aflat despre asta din presă”
08/12/2022 16:52

Moscova a oferit prima sa reactie cu privire la tentativa de lovitură de stat din Germania, in urma căreia un grup format din figuri de extremă dreapta şi foşti militari plănuia să ia cu asalt clădirea Parlamentului, Reichstag-ul şi să preia puter Situatia cu pregătirea unei lovituri de stat in Germania este o afacere internă a Germaniei, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvant al presedintiei ruse, Dmitri Peskov. El a atras atentia asupra faptului că, potrivit declaratiilor Berlinului, nu se poate vorbi de nicio implicare din partea Moscovei. "Acestea sunt mai degrabă pr ...

Mamele nevoite să ofere sex în schimbul unui bidon cu apă pentru a-și ține copiii în viață
08/12/2022 16:52

Kenya se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 40 de ani, iar situatia este atat de gravă incat femeile au ajuns să fie nevoite să ofere sex pentru a obtine apă pentru a-ti tine copiii in viată. O femeie a povestit cum, recent, proprietarul statiei de colectare a apei a crescut brusc pretul, iar in momentul in care a spus că nu isi permite, el i-a sugerat să ofere sex pentru a obtine apa. Pentru a se asigura că familia sa nu moare de sete, femeia povesteste că nu a avut de ales, conform Metro. Si acesta nu este un caz izolat. Numeroase femei din Kenya au povestit că tr ...

Românul care trăiește cu o haită de husky în munți: „Am lăsat viața la oraș pentru libertate”
08/12/2022 16:51

Un roman a renuntat la viata la oras pentru a trăi alături de haita sa de caini intr-unul dintre cele mai izolate sate din Romania, Vadu Dobrii. Aflat la 50 de kilometri de Hunedoara, in apropiere de varfurile Muncelu (1.140 metri) şi Rusca (1.355 metri) din Munţii Poiana Ruscă, satul Vadu Dobrii (comuna Bunila) se numără printre cele mai izolate aşezări din vestul Romaniei. In timpul iernii, viscolul loveste aprig peste asezarea cu zeci de case arhaice din lemn, din care doar cateva au mai rămas locuite. La mijlocul secolului trecut, satul Vadu Dobrii avea peste 200 de locuit ...

Armele din umbră care decid soarta războiului. Un general arată cum se poartă un conflict hibrid fără niciun foc tras
08/12/2022 16:51

Rusia si NATO se infruntă de zeci de ani intr-un război hibrid, purtat cu arme si tehnici neconventionale care, desi par SF, sunt la fel de reale ca tancurile sau rachetele. Generalul Cristian Barbu explică si cum ar fi fost concepute unele dintre aceste arme, majoritatea putin sau deloc cunoscute. Printre ele, provocarea ploilor cu un obiectiv militar si „ciocănitoarea” sovietică, precursoarea armatei de „troli” a Kremlinului din războiul actual Rusia si NATO evită un război clasic, conventional, si e exclus ca una din tabere să isi dorească acest lucru vreodată, in cond ...

Australia si SUA sunt hotarate sa
08/12/2022 16:50

Miniştrii apărării din Australia şi SUA sunt hotăraţi să "contracareze activităţile militare destabilizatoare ale Republicii Populare Chineze", se arată intr-o declaraţie făcută publică după o reuniune a celor doi luni la Pentagon, transmite marţi agenţia Reuters. ecretarul american al apărării, Lloyd Austin, s-a intalnit cu ministrul australian al apărării, Richard Marles, la Washington in cadrul forumului anual AUSMIN, la care marţi vor lua parte miniştrii de externe ai celor două ţări. Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, urmează să participe la ran ...

Ocupanţii ruşi vor să demoleze 950 de blocuri din Mariupol
08/12/2022 16:48

Ocupantii rusi plănuiesc să demoleze 950 de blocuri din Mariupol, inclusiv din zona centrală a orasului – potrivit consilierului primarului, Petro Andriuscenko.

Trei ruși au încercat să intre în România cu vize false
08/12/2022 16:47

Trei cetăteni rusi au incercat să intre in Romania pe baza unor pasapoarte cu viză falsă. Acestia s-au prezentat la punctul de trecere a frontierei Moravita, din judetul Timis, ca pasageri intr-o masină inmatriculată in Polonia, condusă de un alt cetătean rus. Politistii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea autocolantelor de viză care purtau insemnele autoritătilor din Italia si au trecut la verificarea amănuntită a documentelor. In urma expertizei, s-a constatat că vizele celor trei pasageri erau false. Cercetările continuă pentru infractiunile de ...

UK: Un bărbat a fost arestat după ce a aruncat cu ouă în regele Charles al III-lea
08/12/2022 16:46

Un bărbat aflat in jurul varstei de 20 de ani a fost arestat sub suspiciunea comiterii unui act de agresiune după ce ar fi aruncat un ou spre regele Charles al III-lea, marţi, in timpul unei plimbări a suveranului Marii Britanii, a raportat PA Media, citand Poliţia locală. Biroul de presă de la Palatul Buckingham a refuzat să facă declaraţii pe această temă. Luna trecută, un alt bărbat a fost reţinut de Poliţia britanică după ce a aruncat ouă spre regele Charles al III-lea şi spre regina-consoartă Camilla, in timp ce cuplul regal efectua o vizită oficială in nordul An ...

Autorităţile din Ucraina le-au cerut spitalelor să suspende temporar operaţiile planificate
08/12/2022 16:45

Autorităţile regionale au fost avertizate de cele centrale să ia in considerare suspendarea operaţiilor neesenţiale pană la stabilizarea aprovizionării cu energie in Ucraina, potrivit Sky News. Numeroasele lovituri aeriene ruseşti au vizat infrastructura şi au deteriorat reţeaua electrică a Ucrainei. Ministerul ucrainean al Sănătăţii a anunţat marţi că spitalele continuă să ofere ingrijiri de urgenţă, dar că operaţiile planificate ar trebui suspendate. Aceasta este o incercare de a reduce presiunea asupra sistemului medical in urma intreruperilor frecvente de curen ...

Polonia acceptă, în final, sistemele Patriot germane pe teritoriul său
08/12/2022 16:45

Polonia a anunţat marţi că va accepta pe teritoriul său sistemele de apărare antiaeriană Patriot oferite de Germania, pe care anterior a sugerat să fie transferate in Ucraina, scrie AFP. Ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat marţi că a discutat cu omoloaga sa germană, Christine Lambrecht, şi "a acceptat cu dezamăgire decizia sa de a refuza să sprijine Ucraina". "Desfăşurarea sistemelor Patriot in vestul Ucrainei ar fi sporit securitatea polonezilor şi ucrainenilor. Prin urmare, luăm decizii de lucru cu privire la plasarea bateriilor in Polonia şi c ...

Explozie la un rezervor de carburant în Galaţi
08/12/2022 16:44

Un rezervor de carburant, cu o capacitate de 60.000 litri, a explodat miercuri dimineaţă la Galaţi. "Explozie urmată de incendiu la un rezervor de carburant. Deflagratia a avut loc in această dimineată, in incinta unei societăti de distributie carburant en-gross, situată pe strada Brailei nr. 271A ( in zona Tirighina). La fata locului au actionat două autospeciale cu apă si spumă, o autoscară, un echipaj de descarcerare si echipajul SMURD tip B din cadrul Detasamentului de Pompieri Galati. Explozia a avut loc la un rezervor cu o capacitate de 60.000 de litri, in care se af ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei