Rezultatele cautarii pentru "importantă"
Certificatele de atestare fiscală nu vor mai fi solicitate de instituțiile statului. Veste importantă pentru șoferi

Cel mai cerut act din Romania, Certificatul de Atestare Fiscală eliberat de primării, nu vă va mai fi solicitat de institutiile statului. Măsura va fi implementată peste două săptămani in Bucuresti, iar apoi vă fi extinsă in toată tara. Nu v ...

Sustenabilitatea în construcții: de ce este importantă și cum se poate realiza

Constructiile sustenabile reprezintă viitorul spre care se indreaptă societatea. Din punctul de vedere al materialelor, constructiile se concentrează pe cele sustenabile si reciclabile, iar in ceea ce priveste practicile si stilul de viată, const ...

Motivul pentru care România nu se află pe LISTA țărilor care au evacuat colaboratori afgani și civili din Kabul, deși a avut o prezență militară importantă în Afganistan

Statele Unite si aliatii NATO se grăbesc să evacueze cat mai multi oameni din Afganistan, inclusiv colaboratori afgani si familiile acestora, inainte de termenul limită de pe 31 august, pe fondul temerilor tot mai mari legate de securitate la aerop ...

Schimbări radicale pe o importantă stradă din oraş

Pe strada Prof. I. Simionescu din cartierul Dacia au inceput ieri lucrările de subtraversare in vederea racordării la reteaua centralizată de termoficare a noii grădinite, cu 280 de locuri, care este construită cu fonduri europene de Primăria Muni ...

CORONAVIRUS ROMÂNIA Creștere importantă a numărului de persoane infectate. Trei pacienți au murit în ultimele 24 de ore

Autoritătile au raportat marti, 27 iulie, că in ultimele 24 de ore au fost inregistrate 175 de cazuri noi de COVID-19 si 3 decese. A fost raportat 1 deces anterior intervalului de referintă, inregistrat in judetul Valcea, in luna iulie 2021. Î ...

Decizie importantă în Statele Unite: Jurnaliștii nu mai pot fi obligați de judecător să-și dezvăluie sursele

Ministrul american al justiţiei, Merrick Garland, a interzis luni echipelor sale să utilizeze mandate sau convocări judiciare pentru a forţa jurnaliştii să-şi dezvăluie sursele, după ce s-a aflat despre astfel de acţiuni sub administraţia D ...

FRF, modificare importantă pentru participarea la meciurile de fotbal

Noul protocol medical a fost aprobat miercuri, 14 iulie 2021, prin decizie de Comitet de Urgentă. Avand in vedere noile modificări privind desfăsurarea competitiilor sportive descrise in HCNSU nr. 44 din 07.07.2021, Federatia Romană de Fotbal a mod ...

Defecțiune importantă la Centrală Nucleară de la Cernavodă. Explicația autorităților

Nuclearelectrica, compania care operează Centrala Nucleară din Cernavodă, a anunţat, sambătă seară, că reactorul 2 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional, ca urmare a apariţiei unei disfunctionalităţi in partea clasică a u ...

 Trenul produs la Pașcani a obținut cea mai înaltă certificare feroviară

  Ultimele teste cu cel mai nou tren romanesc - Automotorul Diesel Multiple Unit-DMU produs de Electroputere VFU Pascani, au fost trecute cu brio, astfel incat, cat de curand, vom putea călători in conditii civilizate, de maximă sigurantă. To ...

Cea mai importantă investiție rutieră derulată de CJ Bacău, aproape de finalizare

Proiectul de modernizare cu fonduri europene a DJ 207D (limită judeţ Neamţ – Traian – DN2F), DJ 241 (limită judeţ Vrancea - Podu Turcului – Izvoru Berheciului) şi DJ 241A (Izvoru Berheciului- Secuieni), care străbate judetul B ...

 Cat de importanta este documentarea inainte de a opta pentru un implant dentar?

Daca in trecut nu se stiau foarte multe lucruri despre tratamentul cu implant dentar, astazi, medicina dentara a evoluat si continua sa se dezvolte, astfel incat sa ofere pacientilor cele mai bune modalitati de tratare a problemelor stomatologice cu car ...

Ana Bogdan, lovitură financiară importantă după retragerea lui Naomi Osaka

 Romania are deja o reprezentantă in turul trei de la Roland Garros, după ce Ana Bogdan a profitat de retragerea lui Naomi Osaka de la Grand Slam-ul parizian.   Locul 102 WTA, Ana are garantat din partea organizatorilor un cec ...

VIDEO Liga 1: CSU Craiova, victorie importantă în lupta pentru un loc pe podium (1-0 vs FCSB)

 CSU Craiova a invins, miercuri, la Giurgiu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FCSB, intr-un meci contand pentru etapa a IX-a a play-off-ului Ligii I. FCSB a jucat cu o echipă complet remaniată, formată din jucători tineri. Unicul gol al meci ...

Importanta masura de relaxare in Grecia. Se redeschid plajele private. Urmatoarele obiective care vor fi redeschise

Plajele private se redeschid sambata, iar muzeele saptamana viitoare, au anuntat vineri oficiali din domeniul sanatatii din Grecia, tara care se pregateste pentru deschiderea sezonului turistic pe 15 mai, transmite AFP. Muzeele se vor deschide pe 14 ma ...

VIDEO Liga 1: FC Hermannstadt, victorie importantă în lupta pentru evitarea retrogradării (1-0 vs UTA Arad)

 Formaţia FC Hermannstadt s-a impus, vineri, in deplasare, cu scorul de 1-0, in fata echipei UTA Arad, intr-un meci din etapa a treia a play-out-ului Ligii I. Unicul gol al partidei a fost inscris de Petrescu, in minutul 49.   În ...

Victorie importanta pentru CFR Cluj in lupta pentru titlu. Campioana Romaniei este lider in Liga 1

Formatia CFR Cluj a invins, miercuri seara, in deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Sepsi Sfantu Gheorghe, intr-un meci din etapa a II-a a play-off-ului Ligii I. Anunt soc din sportul romanesc: Cristina Neagu, cea mai buna handbalista din lume, se retra ...

Cea mai importantă resursă transmisă generațiilor viitoare sunt valorile

Artistii ieseni sunt invitati de IULIUS să realizeze o creatie ce va fi expusă in Family Market Miroslava Cea mai importantă resursă pe care o transmitem generatiilor viitoare sunt valorile, acele repere prin care ne lăsăm cunoscuti si prin care ...

Replică la adresa lui Funeriu - Fostul secretar de stat Mihaela Popa explică importanța școlilor verzi

Fostul secretar de stat din Ministerul Educatiei responsabil cu fondurile europene, Mihaela Popa, ii dă replica lui Daniel Funeriu pe tema scolilor verzi. “Scoli verzi inseamnă educatie pentru mediu curat, inseamnă implicarea si schimbarea me ...

Aniversare importantă la  Liceul Teoretic „Miron Costin

Liceul Teoretic „Miron Costin" Iasi sărbătoreste astăzi implinirea a 49 de ani de existentă. Aniversarea se va derula in spatiul online. Evenimentul va fi deschis de lector univ. dr. Ioan-Augustin Gurită (Facultatea de Istorie din cadr ...

 „Importanța femeii și respectul arătat ei ar trebui să fie o constantă a societății, nu un eveniment sporadic”

- Martie este, prin excelentă, o lună dedicată femeilor. Sunteti de acord cu acest concept? Pare cumva limitativ... - Luna martie, pentru mine, este sfarsitul iernii, al frigului si umezelii excesive si inceputul perioadei cu zi ...

Victorie importantă pe „patinoarul” din Copou!

Două formatii profund rănite s-au confruntat sambătă seara pe modestul gazon din Copou in contul etapei a XXVIII-a a Ligii 1. Nicolo Napoli era la al doilea meci de cand i-a luat locul lui Andrei Cristea, in timp ce Dinamo s-a prezentat la Iasi cu u ...

Rolul și importanța unui președinte în asociația de proprietari

        De multe ori, proprietarii de apartamente se confruntă cu probleme legate de convietuirea in blocurile de locuinte, insă nu stiu de la cine să ceară ajutor. Problemele nerezolvate la timp pot produce pagube tehnice sau ...

VIDEO Liga 1: CSU Craiova, victorie importantă la Mediaș (2-0 vs Gaz Metan)

 CSU Craiova a obtinut o victorie importantă in lupta pentru titlul de campioană din Liga 1, formatia din Bănie castigand, scor 2-0, pe terenul echipei Gaz Metan Medias. Întalnirea a avut loc in etapa cu numărul XXVII din Liga 1. Pentr ...

Ciolaniada – mult mai importantă decât bugetul !

  Dorian OBREJA Primo tempo Înainte de a „ataca„ subiectul de bază, se impune o introducere ce este strans legată de cuprins, nu fără a sublinia că această primă parte se află sub semnul zicalei „gura ...lui adev ...

Deficitul de fier, o importantă problemă de sănătate publică

    Anemia feripriva reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, Organizatia Mondială a Sănătătii estimand că o treime din populatia globului suferă de această afectiune. Cauza o reprezintă deficitul de fier din organ ...

ULTIMA ORA
info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei