„Importanța femeii și respectul arătat ei ar trebui să fie o constantă a societății, nu un eveniment sporadic”

Dialog cu prodecanul Facultății de Zootehnie din cadrul USAMV, șef de lucrări dr. Mihaela Ivancia

- Martie este, prin excelență, o lună dedicată femeilor. Sunteți de acord cu acest concept? Pare cumva limitativ...

- Luna martie, pentru mine, este sfârșitul iernii, al frigului și umezelii excesive și începutul perioadei cu zile mai calde și mai lungi. Este startul apariției florilor, frunzelor, cu alte cuvinte martie înseamnă o nouă viață.

Cât privește ideea aceasta de a exista o lună, o săptămână sau o zi în care sunt sărbatorite femeile este importantă, pentru că știm că au fost niște morți înainte de a fi declarată oficial Ziua Internațională a Femeii, dar, în ultimul timp, este o chestie de consumerism. Ce cadouri luăm?, câți bani alocăm?, la ce restaurant mergem? etc. Nu mai este doar un simbol care să arate respectul pentru partenerul de societate, care este femeia, este transformat într-un comerț meschin, uneori.

-  Dacă vorbim despre transformare, să înțelegem că au fost și momente diferite?

- Îmi amintesc ce emoționată și bucuroasă eram când, în seara de 7 martie, mă ajuta mama să fac fundițele șnururilor alb-roșii ale mărțișoarelor care erau obiecte mici, din plastic sau din tablă, agățate de firicelele acelea mătăsoase și pe care le percepeam ca pe ceva foarte important și de nelipsit într-un an. Le ofeream învățătoarei sau, mai târziu, profesoarelor și colegilor. Am avut norocul să am o învățătoare la care nu am văzut discriminarea despre care se vorbește astăzi față de ceea ce îi ofeream noi: își punea toate mărțișoarele în piept și mie îmi plăcea tare mult când o vedeam (ca și pe celelalte cadre didactice, de altfel) cum umbla cu toate prinse de haină, ba chiar avea grijă să-l pună la loc dacă se desprindea vreunul. După ’90 nu am mai simțit la fel, probabil și pentru faptul că deja se găseau multe mărțișoare, la tarabe, cu fundițele gata făcute, și nu mai trebuia să le fac eu!  Revenind la luna dedicată femeilor, aș spune mai degrabă că sunt câteva zile dedicate femeilor, nu chiar o lună întreagă, mi se pare puțin și meschin. Importanța femeii și respectul arătat ei ar trebui să fie o constantă a societății, nu eveniment sporadic. Ele ar trebui să se simtă iubite tot anul nu doar de 8 martie sau în luna martie, dar acestea (respectul, iubirea, atenția, tandrețea) ar trebui învățate de mici cum să le oferi, nu doar să le ceri. Cu partea aceasta de educație, avem, de fapt, o problemă.

-  Statisticile arată că, de fapt, în ciuda formulelor laudative, femeile nu sunt chiar „prințese”, ba dimpotrivă. V-ați simțit vreodată discriminată?

- Femeile sunt întotdeauna prințese! Prințese cu drepturi și obligații, ca și prinții lor. Doar că, revenind la educația despre care spuneam mai devreme, nu suntem învățați ce înseamnă să fii „prințesă” sau „prinț”. Unii au impresia că faptul că s-a născut băiat îi conferă mai multe atuuri decât unei fete și, din păcate, sunt întreținute aceste idei și transmise copiilor ca semn de slăbiciune existența unei fetițe în familie. Mulțumesc lui Dumnezeu, m-am născut într-o familie în care am fost învățată că nu există nimic din ce poate să facă doar un băiat și o fată nu și, prin urmare, am crescut cu această mentalitate că și fetele pot juca fotbal, și fetele se pot bate, și băieții pot coase sau împleti, și băieții pot îngriji florile și a fost foarte bine pentru că nu am ajuns să mă simt neputincioasă în fața oricărei provocări. Asta până de curând, când am simțit discriminarea în mediul politic (Mihaela Ivancia este președintele Organizației de Femei a PSD Iași - n.r.). Așa încât la întrebarea dacă m-am simțit vreodată discriminată, răspunsul este da, în politică. De altfel, cred că nu doar eu am simțit asta la ultimele alegeri, indiferent de partid, când doamnele au fost mai puțin reprezentate (și numeric și calitativ) și chiar în actualul Guvern, în care este doar un ministru femeie. Este păcat că nici până acum nu au înțeles camarazii noștri că știm să muncim temeinic, că suntem creative, că putem găsi soluții eficiente și că suntem capabile de sprijin în aceeași măsură ca și bărbații.

- Sunteți și pedagog, formator de minți și de suflete. Cum sunt studentele dvs? Ce valori le insuflați?

- Îmi place să cred că sunt formator de oameni și că tot ceea ce le învăț pe studente îi învăț și pe studenți, nu fac discriminări pentru că nu sunt de acord nici măcar cu discriminarea pozitivă. În primul rând, le transmit tinerilor cu care lucrez că dacă vor să fie respectați, trebuie să respecte, dacă vor să fie ascultați, trebuie să asculte, dacă vor să fie ajutați, trebuie să ajute, că au drepturi în aceeași măsură în care au și obligații, că vor primi recompense în aceeași măsură în care își asumă responsabilități. În al doilea rând, îi învăț să fie informați, să citească, să se documenteze astfel încât să nu se joace nimeni cu mințile și cu sufletele lor fiind în necunoștință de cauză și să poată lua decizii pe baza unor argumente solide. Îi mai îndrum în carierele profesionale astfel încât să ajungă specialiști pricepuți de care lor să nu le fie rușine și eu să fiu mândră!

Tinerii cu care lucrez, așa cum zice toată lumea, sunt mai deștepți decît generațiile anterioare, doar că au ghinionul de a se dezvolta într-un sistem care nu le este  întotdeauna de ajutor și de aceea este nevoie să învețe că trebuie să se ajute singuri.

- Care au fost momentele în care a fi femeie a fost un privilegiu pentru dvs?

- Grea întrebare! Nu știu dacă am avut astfel de momente pentru că, v-am spus, nu cred în discriminare și să spun că a fi femeie este un privilegiu pentru mine ar contravine principiilor mele. Am avut multe momente memorabile în viața mea de fetiță, de adolescentă, de prietenă, de soție, de profesoară, dar nu doar pentru că sunt femeie ci, mai degrabă, pentru că sunt un om care știe să se bucure de tot ce este bun și frumos în jurul lui.

- Femeia în culise. Ce este si cum este Mihaela Ivancia atunci cand sta doar cu ea?

- În”culise” sunt la fel ca și pe ”scenă”, cel mai dur adversar al meu, cerându-mi întotdeauna imposibilul, fiind riguroasă în ce fac, fără laude și cu îndeajuns de multă critică!

Când stă doar cu ea, Mihaela Ivancia este un devorator de cărți, de filme, de sudoku, de rebusuri și de puzzle-uri. Când este în casă, este o bucătăreasă foarte bună (zice lumea!) și o meticuloasă în ale curățeniei.

A consemnat Maura ANGHEL