Elevii ieșenii de la CyLiis, campioni mondiali în SUA!

1campioni1

Dimensiune font:

| 01-07-2024 22:39

Elevii ieşeni au reuşit să se claseze încă o dată pe prima treaptă a podiumului unui important concurs de robotică la nivel mondial. Cei de la CyLiis, una dintre cele două echipe de robotică ale Liceului de Informatică din Iaşi s-au clasat pe primul loc la a VIII-a ediţie a Competiţiei Internaţionale de Robotică „Maryland Tech Invitational” (MTI). Concursul a fost organizat la Johns Hopkins Applied Physics Laboratory, din Laurel (SUA).

„Echipa noastră a jucat cu multă dedicare şi pasiune primele cinci meciuri de calificare ale competiţiei. Au fost nişte meciuri interesante şi palpitante, iar rezultatele au ştiut să ne surprindă de fiecare dată. Mulţumim tuturor susţinătorilor care cred în noi! Mulţumim sponsorilor pentru tot ajutorul”, au transmis cei de la CyLiis.

Printre persoanele cele mai emoţionate de această performanţă este şi directoarea Liceului de Informatică, Adina Romanescu. „Titlul de campioană mondială câştigat de echipa CyLiis la MTI ne onorează şi ne motivează să ne implicăm şi mai mult în dezvoltarea roboticii în şcoli. Este momentul să ne adaptăm la realitatea economică din jur şi să îi pregătim eficace pe elevi pentru piaţa muncii. Am vibrat alături de fiecare echipă din România finalistă la MTI şi am trăit cu multă bucurie fiecare meci câştigat. Echipa de robotică CyLiis s-a dezvoltat continuu, integrând în fiecare an experienţele de învăţare din fiecare competiţie şi feedback-ul specialiştilor dedicaţi dezvoltării roboticii în şcoli. Echipele Liceului Teoretic de Informatică Grigore Moisil Iaşi, participante la competiţia mondială MTI, CyLiis şi Peppers sunt mentorate de profesorul Mirela Ţibu şi absolvenţi LIIS, dintre aceştia, Cătălin Puricoi a fost împreună cu elevii acum la competiţia Maryland Tech Invitational 2024”, ne-a spus Adina Romanescu, directorul Liceului de Informatică.

Pe aceeaşi treaptă a podiumului s-au aflat şi elevii de Ro2D2 de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti.

Cele două echipe au reuşit să îi surclaseze pe ceilalţi 38 de competitori selecţionaţi în prealabil din 127 de echipe. 

La competiţia de la Johns Hopkins Applied Physics Laboratory au mai participat şi elevii de la clubul Peppers de la Liceul Teoretic de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi.  Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Elevii din şcolile private le suflă în ceafă celor de la liceele de prestigiu
03/07/2024 23:27

Şapte elevi din Iaşi au reuşit să obţină medii de 10 la Evaluarea Naţională. Trei dintre acestia provin de la instituţii şcolare particulare. După contestaţii, ins, numărul mediilor de 10 ar putea ...

Condamnat din cauza hainelor murdare
03/07/2024 20:36

Săteanul G.C. din Perieni, comuna Probota nu s-a gandit nici in ruptul capului că o să fie condamnat din cauza hainelor murdare cu care era imbrăcat. Acuzaţia adusă de procurori este „refuzul sau su ...

Aur şi argint pentru elevii ieşeni, la Olimpiada Internaţională de Geografie
03/07/2024 20:34

Elevii Daniel Nicolae Hanganu de la Colegiul National Iasi si Andrei Moga de la Colegiul National “Garabet Ibrăileanu” Iasi au participat, in perioada 28 iunie – 4 iulie, la Olimpiada Interna ...

Un israelian s-a plimbat, ani în şir, prin Europa cu un permis de conducere fals şi încă n-a păţit nimic
03/07/2024 20:33

* a fost depistat cu actul fals in vama Sculeni şi i s-a deschis dosar penal * ancheta s-a tărăgănat, iar el a scăpat T.S. e un cetăţean israelian care s-a stabilit de caţiva ani in Republica Moldova. ...

Doi ieşeni s-au duelat în lacrimogene pentru prioritatea la pompa de benzină
03/07/2024 20:29

* caştigătorul va fi judecat, dar a scăpat de acuzaţia de distrugere O confruntare mai rar intalnită a avut loc in primăvara acestui an la o benzinărie de la intrarea in Iaşi, cum vii dinspre Holboca. ...

Robotul care lucrează în agricultură 24 de ore pe zi ajunge la Iași!
03/07/2024 20:24

* Ag Bot 5.115T2 face parte din cea mai recentă generaţie de roboţi agricoli realizaţi in Olanda * nu are cabină, fiind controlat prin telecomandă de la distanţă, inclusiv de pe smartphone sau tabletă, ...

Corul „Aletheia”,concert la Palatul Culturii. „Iubirea ca o taină”
03/07/2024 15:16

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in parteneriat cu Universitatea Natională de Arte „George Enescu” (UNAGE) Iasi - Facultatea de Interpretare, Compozitie si Studii Muzicale Te ...

Tinerii din Iași cu soluții practice la provocările climatice pot fi premiați în cadrul Climate Change Summit Awards
03/07/2024 15:13

Competitia Climate Change Summit Awards, din cadrul Climate Change Summit, cel mai mare eveniment regional pe tema schimbărilor climatice, invită tinerii din Iasi sub 30 de ani, dar si intreprinderile mici si ...

Decarii Evaluării Naționale
03/07/2024 13:50

Şcolile particulare suflă in ceafa liceelor de prestigiu. Şapte elevi din Iaşi au reuşit să obţină medii de 10 la Evaluarea Naţională. Trei dintre ei provin de la instituţii şcolare particulare. C ...

Misavan inaugurează o nouă fabrică la Iași, în parteneriat cu Quimxel Spania, după o investiție totală de 10 milioane de euro și crează până la 100 noi locuri de muncă
03/07/2024 12:47

Misavan, unul dintre jucătorii de pe piata produselor profesionale de curătenie din Romania, s-a extins, in parteneriat cu firma spaniolă Quimicas Quimxel SL, si a inaugurat o nouă fabrică, in urma unei in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei