Hoţii au îngropat în fundul curţii peştii furaţi. Cu tot cu năvoade
Dimensiune font:
* dacă şi-ar fi ţinut gura ori ar fi încercat să vândă în altă parte ce furaseră, foarte probabil că ar fi scăpat neprinşi * dar Marinel n-a avut ce face, chiar a doua zi a început să bată la pas crâşmele din comună şi să spună că are de vânzare peşte la doar cinci lei kilogramul…
Fraţii Iulian, Marinel şi Alex sunt, de departe, cei mai redutabili hoţi de peşte. Primii doi sunt acum în arestul preventiv, Alex e sub control judiciar. Acuzaţia pare una banală, sunt mii de inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată. Dar nimeni nu e ca ei. Au furat peşte, cu tot cu năvoadele celor ce se chinuiau să prindă ceva din lacul de la Vadul Oilor, comuna Belceşti.
Fapta s-a petrecut la începutul acestui an, mai precis, în seara de 9 ianuarie, în jurul orei 23.00. Pe mal, erau cinci pescari, toţi aruncaseră năvoadele, destupaseră sticlele, aşteptau recolta. S-au cam îmbătat şi au adormit.
Hoţii pândeau încă de la asfinţit şi, când au socotit că-i momentul oportun, au acţionat ca la carte. Fără să facă vreun pic de zgomot, au atacat frontal. Au înşfăcat năvoadele pline cu peşti şi au plecat. Au îngropat toată pradă în fundul curţii, după ce au săpat la greu, ca să facă o groapă suficient de mare.
Dacă şi-ar fi ţinut gura ori ar fi încercat să vândă în altă parte ce furaseră, foarte probabil că ar fi scăpat neprinşi. Dar Marinel n-a avut ce face, chiar a doua zi a început să bată la pas crâşmele din comună şi să spună că are de vânzare peşte la doar cinci lei kilogramul.
Aşa au aflat şi păgubiţii, care au făcut plângere penală. A fost suficient ca un investigator sub acoperire să se arate interesat de cumpărat marfă, toată afacere fraţilor a căzut. Peştii au fost recuperaţi, la fel năvoadele, dar nimeni nu şi-a retras plângerea.
Astfel, dosarul merge mai departe, a trecut de camera preliminară, dar încă nu s-a stabilit un prim termen al procesului. Urmează. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau