Alecu Reniță face un apel către tineri să formeze generația Unirii: „Nu aşteptați să vă facă dreptate mancurţii, trădătorii şi duşmanii!”
Dimensiune font:
Alecu Reniță, deputat în primul Parlament de la Chișinău, a venit cu un apel către tinerii din Republica Moldova, îndemnându-i să formeze Generația Unirii și să lupte pentru reîntregirea neamului românesc.
Potrivit fostului parlamentar de la Chișinău, Unirea pornește din suflet, din convingere, din voința colectivă de a face dreptate Basarabiei noastre natale.
„Frații din dreapta Prutului ne aşteaptă Acasă din august 1944, dar decizia finală rămâne după noi, cei din actuala R. Moldova. Iar aici, cuvântul decisiv ar trebui să-l aibă generaţiile tinere, fiindcă e nedrept să ai suficientă libertate în alegere şi să aştepţi ca Moscova să-ţi hotărască soarta sau să vină alţii să-ţi facă Unirea. Generațiile noastre au participat conştient şi au contribuit enorm, împreună cu popoarele asuprite, la prăbuşirea Uniunii Sovietice. În condiţii de teroare, de ameninţări neîntrerupte din partea Moscovei, am adus acasă Limba Română, Alfabetul Latin, Tricolorul românesc, Imnul „Deşteaptă-te, române!”, iar pentru a ne rupe juridic de la „imperiul răului” am votat Declaraţia de Independenţă, ca un ultim pas înainte de Unire. Însă Rusia şovină şi imperială a declanşat războiul împotriva noastră în anul 1992, ca să nu ducem până la capăt cea mai frumoasă operă a Mişcării de Eliberare Naţională şi Renaştere Românească – Unirea. Rusia agresoare a oprit cu tancurile Reîntregirea Neamului Românesc în 1992, încetinind procesul unificării poporului român, însă neputând să-l curme definitiv”, a remarcat el.
În acest sens, Alecu Reniță a îndemnat tinerii să formeze Generația Unirii și să-și reîntregească Țara.
„Îndemnul meu către cei tineri este să vă înnobilaţi viaţa cu Idealul Unirii, ideal pentru care au luptat buneii şi părinţii voştri. Este vital să luptaţi pentru viitorul vostru, să vă mobilizaţi exemplar şi să formaţi Generaţia Unirii. Singura şansă să aveţi viitor este doar în cadrul României reîntregite şi Europei unite! Timpul este foarte favorabil să puneţi capăt agoniei de peste un sfert de veac şi să deveniţi stăpâni în Ţara voastră adevărată – ROMÂNIA. Nu aşteptați să vă facă dreptate mancurţii, trădătorii şi duşmanii! Nu aşteptaţi milă şi pomene de la Kremlin sau Berlin! Învăţaţi-vă să luptaţi pentru o cauză nobilă! Nu lăsaţi Unirea pentru o altă generație! Istoria e de partea voastră! Reîntregiţi-vă Ţara! România-Mamă vă aşteaptă!”, a punctat deputatul în primul Parlament de la Chișinău.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau