Alertă meteo emisă de ANM: 11 județe din România intră rapid sub cod galben de ploi-HARTA
Dimensiune font:
Meteorologii au emis joi o avertizare Cod galben de ploi și vânt valabilă în 11 județe din țară. Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50-60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord- vestul teritoriului, de peste 40-50 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse, joi și în centrul, nord-estul țării și în restul zonei montane. Vineri vor fi manifestări de instabilitate atmosferică îndeosebi în sud, centru și est. Avertizarea este în vigoare de joi, de la ora 13.00, până vineri, la ora 10.00.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau