Bandiții care JEFUIAU prostituate au fost prinși în flagrant de polițiști: Cine sunt tâlharii care acționau în patru județe
Dimensiune font:
Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 33 de ani, suspectaţi că au tâlhărit prostituate în patru judeţe, au fost prinşi în urma colaborării între poliţiştii din Argeş, Braşov şi Dâmboviţa, anunță Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, ancheta în acest caz a fost efectuată de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
"Au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie calificată, săvârşite în ziua de 11 şi de 12 ianuarie a.c., asupra mai multor persoane vătămate, care practicau prostituţia, în imobile închiriate, pe raza judeţului Argeş. În urma cercetărilor, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov şi al celor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, au fost identificaţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 33 de ani, toţi din comuna Ulmi, judeţul Dâmboviţa", se arată în comunicat.
În noaptea de 21 spre 22 ianuarie, cei trei au fost depistaţi în flagrant de către poliţiştii de investigaţii criminale braşoveni în timp ce săvârşeau infracţiuni cu acelaşi mod de operare în judeţul Vâlcea. Ei sunt bănuiţi de săvârşirea de infracţiuni cu mod de operare similar în judeţele Braşov şi Sibiu.
Ulterior, suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi au fost prezentaţi în faţa instanţei, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
De asemenea, pe 25 ianuarie poliţiştii au pus în executare mandatele de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Braşov, cu sprijinul poliţiştilor din Dâmboviţa fiind efectuate descinderi în localitatea Ulmi.
"Cu această ocazie au fost descoperite şi ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale", precizează IPJ Argeş.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau