Primarul municipiului Iaşi avertizează că şcolile din oraş vor fi închise, iar circulaţia maşinilor va fi limitată, dacă vor fi căderi abundente de zăpadă
Dimensiune font:
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că, în cazul unor căderi masive de zăpadă în municipiu în această iarnă, nu vor fi repetate greşelile din trecut, ci se vor închide şcolile şi va fi limitată circulaţia maşinilor, pentru a nu se bloca oraşul.
Mihai Chirica a declarat, vineri, că măsurile Primăriei ieşene vor fi ferme în cazul în care va fi viscol, iar stratul de zăpadă va fi unul consistent, edilul precizând că au fost învăţate lecţiile din trecut. ”Ne-am învăţat lecţiile şi ne vom strădui să nu mai facem unele greşeli pe care, poate, le-am făcut în trecut. Dacă ne vom confrunta cu un cumul de factori - zăpadă abundentă, viscol, frig extrem - vom lua măsuri ferme, de la închiderea unor străzi principale pentru circulaţia auto, cu excepţia mijloacelor de transport public şi a maşinilor de intervenţie, inclusiv interzicerea accesului în localitate şi închiderea şcolilor. Transportul va fi asigurat de autobuze şi tramvaie, însoţite de mijloace de deszăpezire, până când vor putea fi asigurate condiţii normale de trafic”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Edilul ieşean a precizat că a dispus activarea Comandamentului de Iarnă al Municipiului Iaşi.
Potrivit primăriei ieşene, 154 de utilaje sunt pregătite pentru eventualele intervenţii în această iarnă, iar circa 1.000 de persoane sunt instruite şi pregătite pentru a interveni în teren.
Mihai Chirica a inspectat vineri baza societăţii Citadin SA şi a afirmat că există utilaje şi stocuri de materiale suficiente, el adăugând că există şi ”voinţa, dar şi experienţa pentru a asigura funcţionarea oraşului nostru”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau