Tractoristul comunei era, de fapt, cel mai mare traficant de droguri din judeţ!

 Atunci când s-a stabilit în Glodenii Gândului, Mircea şi-a gândit foarte bine afacerea. Ştia că este filat de către procurorii DIICOT, de asta a şi plecat din Iaşi. Avea destui bani cash, a cumpărat o casă cam dărăpănată, a renovat-o, apoi s-a pus temeinic pe agricultură. A întemeiat o asociaţie agricolă, a cumpărat două tractoare şi o combină, a trecut imediat la treabă.

Îi ajuta pe consăteni, le ara, le treiera, le recolta. Mereu săritor, nu cerea bani mulţi, în scurt timp a dobândit respectul întregii comunităţi. De aceea, niciunul dintre martori n-a vrut să dea declaraţie împotriva lui.

 

Mircea a trecut apoi la punctul doi al planului menit să dejoace orice intenţie a celor de la DIICOT. Şi-a adus de la Iaşi autoturismul proprietate personală, model relativ nou, l-a parcat în drum, în faţa casei şi a lăsat, intenţionat, toate portierele deschise. Oricine din comună putea intra oricând în vehicul, putea să ia orice de acolo, chiar volanul sau pedalele.

Vecinii s-au arătat intrigaţi, el i-a lămurit rapid. Le-a spus că are încredere în locuitori, că Glodenii Gândului nu-i un sat de hoţi şi că nimeni nu s-ar bucura, şparlindu-i diversele accesorii, precum radiocasetofonul, boxele ori pachetele de ţigări uitate pe scaunul din dreapta.

După inspecţiile iniţiale, cele de curiozitate, localnicii nu şi-au mai bătut capul cu percheziţionarea maşinii. Vecinii, chiar i-o păzeau. Căci el era la lucru, pe tarla, îi ajuta, nu-i rupea la bani.

În fapt, era vorba despre altceva…

Depozit de stupefiante, la vedere, oricine ar fi putut avea acces la el

Mircea e traficant vechi, uns cu toate alifiile, inteligent şi plin de imaginaţie. Aşa a ticluit scenariul cu maşina capcană, depozit de stupefiante, unul la vedere, unul la care oricine ar fi putut avea acces la el.

Dar nimeni nu mai era interesat, nici măcar puştii. A aşteptat câteva luni, apoi a început să depoziteze acolo cannabisul, blenderul, două cântare şi pliculeţele în care urmau să fie livrate drogurile. Se convinsese că nimeni, în afară de clienţi, nu-i cotrobăie prin maşină.

Îl sunau muşteriii din oraş, evident, vorbeau cifrat. Dar le dădea indicaţii foarte clare. Să vină în sat, să intre în maşină, să-şi ia marfa şi să lase banii.

Metodă originală şi teribil de eficientă, a funcţionat până în toamna anului trecut. Când un investigator sub acoperire, dându-se drept dealer, l-a contactat pe Mircea. Traficantul n-a bănuit nimic, i-a spus ce şi cum, a aşteptat să vină, să-şi ia marfa, să lase banii şi să plece. Erau bani, 1,5 kg cannabis costă ceva.

N-a mai apucat, s-a făcut flagrantul, a fost încătuşat şi trimis în judecată.

Nimeni n-a vrut să dea declaraţii împotriva lui. Cu toate astea, a fost condamnat, pedeapsă grea

Procurorul de caz a citat patru martori, vecini sau apropiaţi de-ai inculpatului, dar a avut un şoc total. Toţi, absolut toţi, au susţinut că „nu cunosc nimic cu privire la acuzaţiile aduse lui Mircea”. În plus, l-au şi lăudat: „ este cunoscut ca un om capabil, muncitor, este agricultor, conduce tractoare, combine”.

Şi au mai spus ceva esenţial, cu toţii la unison. În maşină putea să intre oricine, oricând, să ia ce vrea de-acolo. Insuficient pentru magistraţii Tribunalului Iaşi, care l-au condamnat, zilele trecute, la o pedeapsă grea: şase ani de închisoare. Marcel FLUERARU