Dacă Poli nu câștigă la Buzău, e deranj mare!
Dimensiune font:
* pentru ieșeni, salvarea categoriei se joacă astăzi, la Buzău, apoi în duminica Paștelui, cu FC Botoșani, în Copou, și o săptămâna mai târziu, la Slobozia. Trei partide cât o întreagă istorie!
Ca niciodată în istoria recentă, Poli Iași își obișnuise fanii să nu piardă. Șapte partide fără înfrânfere – între care unele salvate cu „eroism” – până la deplasarea de la Galați, de săptămâna trecută, când firul invincibilității, firav, e drept, s-a rupt. Dar rămâne iluzia că se putea mai mult!
Astăzi, însă, ieșenii sunt puși în fața unei noi „eroice”, la Buzău, începând cu ora 17,30. Un meci de „care pe care”, extrem de important în lupta pentru salvarea de la retrogradare. De fapt, salvarea aceasta se joacă - pentru ieșeni, evident -, astăzi, apoi în duminica Paștelui, cu FC Botoșani, în Copou, și o săptămâna mai târziu, la Slobozia. Trei partide cât o întreagă istorie!
Dacă Poli le câștigă, are asigurată cel puțin posibilitatea unui baraj facil și, prin jocul rezultatelor, salvarea directă în proporție de 90 la sută.
Dar, poate Poli Iași să câștige aceste trei partide? Greu, extrem de greu, deși nu-i lipsesc șansele reale.
În primul rand, de la venirea antrenorului Vasile Miriuță – care e artizanul acestor mici performanțe fotbalistice locale – Poli a învățat bine un singur lucru: să se apere. Și o face extraordinar de bine, în comparație cu „perioada Săndoi”, însă nu reușește să țină jocul.
Ieșenii n-au avut niciodată, de când e Miriuță pe bancă, posesie de peste 50%. Ba chiar, nici în partida cu UTA, câștigată în Copou cu 4-0, n-au reușit să țină de minge decât 27% din timpul de joc! Dar s-au apărat corect, ca o echipă de categorie superioară, fără excese de dramatism sau rușinoase trageri de timp. În plus, odată cu venirea lui Camara, chiar și atacul, altădată complet amorțit, a prins viteză, golaverajul ieșenilor de la sosirea lui Miriuță fiind unul pozitiv: 12-11, în 11 partide de SuperLigă. Iar asta înseamnă că Poli marchează, în medie, mai mult de un gol pe meci, deși aceeași aritmetică demonstrează că și primește câte un gol în fiecare partidă!
Iașul joacă, evident, după cum îi este lotul, unul nu foarte valoros, dar cu potențial și, lucru important, corelat la rigorile primei ligi.
Revenind la partida de la Buzău, e necesar de precizat faptul că Gloria a obținut punctaj maxim din confruntările cu Poli Iași, în cele 2 partide din sezonul regulat: 2-1 la Iași, 2-0 la Buzău.
Dar asta nu va conta cu nimic astăzi, Poli având sarcina de a se întoarce la Iași cu 3 puncte!
Altfel, va fi deranj mare, căci se strânge lațul retrogradării, iar în ultimele 3 partide Poli va întâlni formațiile cel mai bine cotate din play-out: Hermannstadt, Sepsi și Petrolul! Prin urmare, salvarea Politehnicii ține de rezultatele partidelor cu Gloria Buzău, FC Botoșani și Unirea Slobozia.
După primele trei etape din play-out, Poli ocupă locul 7, care duce la baraj, cu 20 de puncte, la egalitate cu Farul Constanța, echipa de pe locul 8.
Gloria Buzău a predat, săptămâna trecută, „lanterna roșie” Unirii Slobozia, după victoria de la Sibiu, urcând pe locul 9.
Partida de astăzi, din Crâng, va fi condusă la centru de George Găman (Craiova), ajutat de asistenții Adrian Popescu (Craiova) și Marius Marchidanu (Brăila), camera VAR fiind ocupată de Iulian Dima (București) și Claudiu Marcu (Constanța).
Daniel LEONTE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau