Transplant rar la Iași: un bărbat a fost salvat de ambii părinți, primind câte un rinichi de la fiecare
Dimensiune font:
Un bărbat de 39 de ani din București a primit o nouă șansă la viață printr-un transplant de rinichi realizat la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași, donatorul fiind chiar mama sa. Intervenția vine la mai bine de două decenii după ce același pacient a fost supus unui prim transplant, atunci primind un organ de la tatăl său.
Purtătorul de cuvânt al spitalului ieșean, dr. Ionuț Nistor, a declarat vineri că problemele renale ale pacientului au debutat în anul 2000, când a fost nevoit să urmeze dializă peritoneală timp de un an. În 2001, acesta a beneficiat de un transplant de la tatăl său, rinichiul funcționând eficient până în 2023.
„După pierderea funcției primului transplant, pacientul a revenit la dializă. Soluția salvatoare a venit de la mama sa, în vârstă de 62 de ani, care a fost compatibilă și a dorit să îi ofere un rinichi”, a explicat conf. univ. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog.
Inițial, intervenția era programată să aibă loc la Institutul Clinic Fundeni, unde fusese realizat și primul transplant, însă ulterior echipa a decis ca operația să fie efectuată la Centrul de Transplant Renal din cadrul Spitalului „Dr. C.I. Parhon” din Iași.
„Retransplantul este întotdeauna o provocare, iar în acest caz, dificultatea a fost amplificată de particularitățile imunologice ale pacientului, ceea ce a impus efectuarea mai multor proceduri de plasmafereză pentru pregătirea intervenției”, a precizat prof. dr. Adrian Covic, coordonatorul centrului de transplant.
Până în prezent, în 2024, la Iași au fost efectuate zece transplanturi de rinichi – șapte de la donatori vii și doar trei de la donatori în moarte cerebrală. Cifrele indică o scădere semnificativă față de perioada similară a anului trecut, când erau deja realizate zece transplanturi de la donator cadaveric și șapte de la donator viu.
„Funcționarea eficientă a programului de transplant de la donatori aflați în moarte cerebrală depinde în mare măsură de colaborarea cu spitalele județene din regiunea Moldovei, care au responsabilitatea de a identifica potențialii donatori. Resursele – atât umane, cât și financiare – există, iar echipele sunt pregătite să intervină. Însă fără semnalarea acestor cazuri, nu se poate face nimic”, a subliniat conf. dr. Ionuț Nistor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau