România va construi 26 de fabrici de reciclare cu o finanțare de circa 675 milioane de lei
Dimensiune font:
România va beneficia de construirea a 26 de unități de reciclare, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu un buget total de 674,75 milioane de lei, a anunțat vineri Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), printr-un comunicat transmis AGERPRES. Noile facilități urmează să fie complet operaționale până cel târziu la 30 iunie 2026.
AFM a publicat pe site-ul oficial, în secțiunea dedicată programelor finanțate prin PNRR, lista proiectelor aprobate în cadrul apelului „Fabrici de reciclare”, ca urmare a deciziei Comitetului de Avizare.
„Anunțul privind operatorii economici care vor construi fabrici de reciclare marchează un moment-cheie în atingerea obiectivelor asumate de AFM în cadrul PNRR. Cele 26 de proiecte selectate reprezintă tot atâtea investiții strategice în infrastructura națională de reciclare. Răspunsul din partea mediului privat demonstrează interesul crescut față de economia circulară și nevoia de dezvoltare în acest domeniu. Vom continua să sprijinim inițiativele din acest sector și avem în vedere extinderea programului. Reciclarea nu este doar o obligație legală, ci și o șansă reală pentru o dezvoltare durabilă și un mediu mai curat”, a declarat Florin Bănică, președintele AFM.
Prin această inițiativă, România face un pas important către atingerea obiectivelor europene privind reciclarea și valorificarea deșeurilor, în concordanță cu legislația privind economia circulară.
Cererile de finanțare aprobate însumează 674.749.100 lei, proiectele fiind selectate pe baza punctajelor obținute, în conformitate cu criteriile prevăzute în ghidul solicitantului.
În total, alocarea financiară disponibilă prin PNRR pentru acest program este de 220 de milioane de euro (echivalentul a 1.092.102.000 lei). Valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat per proiect este de 8,4 milioane de euro, iar cea minimă de 500.000 de euro. Intensitatea ajutorului poate ajunge până la 75% din valoarea investiției, în funcție de zona de implementare.
În cadrul apelului de proiecte, au fost înregistrate 140 de cereri pentru construirea a 144 de instalații, suma totală solicitată depășind 2,88 miliarde lei (circa 581,8 milioane euro).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau