Carnavalul ''El Callao'', sărbătoarea Boliviei

Carnavalul ''El Callao'', o reprezentare festivă a unei memorii și identități culturale în Republica Bolivariană a Venezuelei, este practicat în mai multe comunități din ianuarie până în martie, potrivit https://ich.unesco.org/. Evenimentele organizate includ parade cu personaje istorice și fantastice pe ritmuri de calipso, dansuri și concerte pe străzi.

Obiceiul s-a păstrat în regiunea Guayana, în sudul Venezuelei. Paradele sunt conduse de ''madamas'' (stâlpii identității din El Callao, reprezentând matroane considerate comunicatoare de valori, care dansează și poartă rochii colorate); ''medio-pintos'' (tineri care distrează publicul murdărind oamenii care nu fac o donație); minerii (căutători de aur) și ''diablos'' (oameni care poartă măști, dansează și poartă un bici pentru a menține ordinea).

 

''Cei care au venit în El Callao, în urmă cu aproximativ 150 de ani, proveneau din Marea Caraibilor, din locuri unde au existat colonii engleze sau franceze. Au venit ca lucrători minieri calificați. De la cei care au ajuns în El Callao, am moștenit gastronomia, 'madamas', felul cum se îmbrăcau și limba pe care o vorbeau. Și când mă refer la limbă, vorbesc despre Patois'', spune Carlos London, interpret de Calipso, în documentarul promovat de UNESCO.

 

''Patois este un amestec de engleză, spaniolă și franceză. (...) Au început să vorbească Patois între venezuelenii și francezii care erau aici'', a povestit Adams Delgado Marksman, cleric al Bisericii Anglicane din El Callao.

 

''Carnavalul a ajuns în El Callao adus de oamenii din Antile, dar în mod specific din insulele Dominica, Grenada, Saint Lucia, Grenadine, Nevis, puțini din Saint Martin și Martinica'', a explicat un reprezentant în domeniul cultural din regiune, Gorge ''Coco'' Griffin. ''De la oamenii din Caraibe am moștenit calipso, alături de alte expresii'', precum ''Diablos'' și ''Medio-Pintos'', ''în principiu ceea ce știm din carnaval'', a mai spus acesta în documentarul amintit.

 

''M-am născut înconjurată de calipso. Toată lumea era implicată: mama, bunica, străbunica, toată lumea și eu, bineînțeles. Pentru a mă bucura de dansul ei, mama mă ducea și mă punea lângă muzicanți. Am devenit atât de obișnuită cu asta, încât am început să cânt fără să-mi dau seama și în cele din urmă am început să-mi scriu propriile acorduri de calipso. Poți spune că a fost o sămânță plantată de mama în mine.'', a mărturisit Madama Lourdes Basanta. ''Madama'' înseamnă ''doamnă'', de la ''madame''. ''Madamas'' se îmbrăcau cu lucruri pompoase, iar rochiile lor extravagante sunt reprezentative pentru portul tradițional din El Callao.

 

Calipso este marca vie a celor care trăiesc în această regiune. Calipso se bazează pe ''bumbac'', ''acel sunet din care vine cadența și ritmul'', explică cei care promovează această tradiție. Acest gen muzical se hrănește din sunetul tobelor din El Callao și are ca instrumente specifice: chitara acustică ''cuatroq'' și toba pe care localnicii o numesc ''bumbac'', care poate fi confecționată aproape din orice cilindru din lemn.

 

''Carnavalul nostru este un carnaval pentru oamenii care participă, nu pentru spectatori. Comunitatea din El Callao iubește carnavalul, pentru ei, calipso este viața'', concluzionează un localnic din regiune în documentarul amintit.

 

Carnavalul evidențiază istoria și diversitatea regiunii, onorând legăturile sale afro-antileene și alte influențe ale comunității, întărește identitatea culturală, promovează unitatea și încurajează generațiile tinere să-și descopere moștenirea. Transmiterea intergenerațională a practicii are loc în principal în familiile și școlile conduse de purtători de tradiții, unde copiii dobândesc abilități pentru a putea participa la carnaval, cum ar fi să scrie melodii, să interpreteze cântece, să cânte la un instrument, să danseze sau să facă măști, potrivit https://ich.unesco.org/.