Cei 41 de români şi membri de familie evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în ţară
Dimensiune font:
Cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în ţară, fiind transportaţi la bordul unei aeronave militare, anunţă duminică MAE.
''Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că sâmbătă, 11 noiembrie, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 41 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora evacuaţi din Fâşia Gaza au fost transportaţi în România la bordul unei aeronave militare. Zborul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, cu un avion C-130 Hercules aparţinând Forţelor Aeriene Române'', precizează MAE, potrivit Agerpres.
Cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 9 noiembrie, fiind preluaţi ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în Egipt.
O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoţit apoi până la Cairo, de unde au fost îmbarcaţi spre România.
MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni români şi membri de familie aflaţi în Fâşia Gaza, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.
''Reamintim faptul că, în prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren'', arată sursa citată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau