Doliu național de 7 zile în Liechtenstein. A murit Prințesa Maria
Dimensiune font:
Liechtensteinul a decretat duminică o perioadă de şapte zile de doliu naţional ca urmare a decesului Prinţesei Maria, soţia Principelui de Liechtenstein Hans-Adam al II-lea, informează dpa.
Decizia a fost luată după o consultare cu Casa de Liechtenstein, a precizat guvernul de la Vaduz.
Încă înainte de anunţul oficial, câteva evenimente au fost anulate. Casa de Liechtenstein a cerut păstrarea unui minut de reculegere în timpul festivităţilor sau ajustarea corespunzătoare a programului.
Toate clădirile publice din Liechtenstein vor avea drapelele coborâte în bernă până pe 28 august. Şi locuitorilor ţării li s-a solicitat, printr-un comunicat al guvernului, să-şi coboare în bernă drapelele naţionale de pe casele lor.
Prinţesa Maria, soţia Principelui de Liechtenstein Hans-Adam al II-lea, a încetat din viaţă sâmbătă la vârsta de 81 de ani, după ce a suferit un atac cerebral la începutul acestei săptămâni. Prinţesa Maria a suferit un atac cerebral miercuri şi a decedat la spital sâmbătă după-amiază.
Prinţesa consoartă, ca şi soţul ei, se retrăsese în mare parte din viaţa publică din Liechtenstein, un mic principat între Austria şi Elveţia, având o populaţie de aproape 40.000 de locuitori.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau