Dumitru Prunariu, cetățean de onoare al Municipiului București
Dimensiune font:
Dumitru Prunariu va primi titlul de cetățean de onoare al Municipiului București, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat joi de Consiliul General. Acesta este singurul român care a zburat în spaţiul cosmic.
Potrivit referatului de aprobare, propunerea a venit din partea Asociaţiei Cadrelor Militare Femei în Rezervă şi Retragere "Slt. Ecaterina Teodoroiu". La data de 14 mai 1981, Dumitru-Dorin Prunariu a participat la misiunea SOIUZ 40 din cadrul programului spaţial "lntercosmos" şi a petrecut în spaţiul cosmic 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute. La momentul zborului, Dumitru Prunariu a fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii, iar de atunci numărul acestora a crescut la peste 450.
Născut pe 27 septembrie 1952 la Brașov, de profesie inginer aeronautic, a fost ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviatiei civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al Romaniei în Federația Rusă, președintele Consiliului de ne-militarizare a spațiului cosmic din cadrul ONU. În prezent are gradul de general-locotenent în rezervă.
În anul 1992, la propunerea sa, a fost înființată Agenția Spațială Română.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau