Egipt: Preşedintele Mursi îi îndeamnă pe manifestanţi să-şi exprime paşnic opiniile
Dimensiune font:
Preşedintele egiptean, Mohamed Mursi, a adresat, sâmbătă, tuturor concetăţenilor săi apelul de a respecta 'nobilele principii ale revoluţiei egiptene şi de a-şi exprima opiniile liber şi paşnic', informează EFE.
Mesajul a fost trimis de pe contul de Twitter al şefului statului, după ce vineri, în mai multe localităţi din Egipt, au avut loc manifestaţii antiprezidenţiale deosebit de violente, organizate cu ocazia împlinirii a doi ani de la revolta populară care l-a înlăturat de la putere pe fostul preşedinte Hosni Mubarak. Poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene şi s-au înregistrat morţi şi un număr foarte mare de răniţi.
Mohamed Mursi a afirmat că forţele de securitate egiptene 'îi vor urmări pe criminali şi îi vor deferi justiţiei'. Totodată, el a apreciat activitatea poliţiei şi a transmis condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în cursul manifestaţiilor, relatează EFE, citând surse din cadrul forţelor de securitate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau