Mamă și fiică, moarte în casă. Cum s-a produs tragedia
Dimensiune font:
O femeie de 31 de ani şi fiica sa de 4 ani au murit intoxicate cu gaz, sâmbătă noaptea, într-un apartament din municipiul Bârlad.
Soţul femeii a apelat la numărul de urgenţă 112 deoarece nimeni nu i-a răspuns la uşă când a încercat să intre în locuinţă.
„Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul pentru deblocare, pe strada Vasile Pârvan, bloc FEPA 1 pentru deblocarea uşii unui apartament, acolo unde nimeni nu răspundea la uşă. La sosirea echipajului de intervenţie, din apartament a fost perceput un miros înţepător se gaz. După deblocarea uşii, în locuinţă au fost găsite două persoane în stare de inconştienţă. Membrii echipajului, toţi cu pregătire de paramedici, au început manevrele de resuscitare, între timp comandantul de echipaj solicitând în sprijin mai multe ambulanţe. La faţa locului au fost deplasate două ambulanţe aparţinând SAJ Vaslui. Din nefericire, cele două victime au fost declarate decedate", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele producerii evenimentului, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau