Mesajul Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, de Ziua Națională a României
Dimensiune font:
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis joi, cu prilejul Zilei Naţionale a României, un mesaj de felicitare adresat tuturor românilor, în care a mulţumit României pentru sprijin, potrivit Serviciului de presă al instituţiei prezidenţiale, citat de Moldpres.
'De 1 Decembrie, este o bucurie să sărbătorim împreună România. Să simţim recunoştinţă faţă de lucrurile bune făcute de români acasă şi pretutindeni în lume, şi să împărtăşim de ce iubim România', a declarat şefa statului în mesajul adresat la recepţia organizată marţi, 29 noiembrie, de Ambasada României la Chişinău.
Maia Sandu a apreciat că România este iubită în Republica Moldova pentru multe lucruri, dar mai ales pentru umărul pe care ne putem baza atunci când ne este greu şi pentru ajutorul imens şi necondiţionat oferit cetăţenilor noştri.
'România este iubită pentru limba română, în care am crescut ca într-o casă părintească, şi pentru istoria comună - o istorie a curajului şi a luptei pentru libertate', a mai spus preşedintele.
Şefa statului a mulţumit României şi pentru susţinerea puternică acordată Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
'Moldova priveşte către România cu recunoştinţă şi speranţă. Avem încrederea că mergem pe calea cea bună şi că vom reuşi să aducem Europa acasă la noi, inclusiv cu ajutorul României. Şi pe o parte, şi pe cealaltă a Prutului, oamenii îşi doresc să trăiască în pace şi libertate, într-o casă europeană comună prosperă. Mulţumim României că ne rămâne aproape', a mai spus preşedintele Maia Sandu în mesajul său.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau