Pericol pentru alimentația mondială. Producția de cereale a Ucrainei, la jumătate în 2022 din cauza războiului
Dimensiune font:
Agricultura din Ucraina, care este unul dintre principalii exportatori mondiali de cereale, este în mare dificultate din cauza războiului. Producția de cereale a țării ar putea fi serios afectată, ceea ce prezintă motive de îngrijorare pentru alimentația mondială.
Invazia rusă riscă să reducă la jumătate recolta de cereale în Ucraina, crucială pentru alimentaţia mondială, a avertizat joi ministrul ucrainean al agriculturii într-un interviu pentru AFP, potrivit Agerpres.
Dacă Ucraina a avut anul trecut o recoltă de 106 milioane de tone de cereale, un record absolut, în acest an aceasta va fi cu „25 până la 50%” inferioară, a prognozat ministrul Mikola Solski. „Şi încă este un pronostic optimist”, a adăugat el.
Invazia rusă a Ucrainei a bulversat industria sa agricolă, într-un moment în care fosta republică sovietică, reputată pentru terenurile sale foarte fertile, era al patrulea exportator mondial de porumb şi pe cale să devină al treilea exportator de grâu.
O parte din regiuni, în special în sudul fertil (Herson, Zaporojie, Odesa, etc.), sunt pradă ostilităţilor şi inaccesibile.
Ucrainenii „vor semăna peste tot unde este posibil” dar numai „între 50 şi 75% din teritorii” vor putea fi exploatate, a subliniat Solski.
O altă problemă este că numeroşi agricultori „s-au alăturat armatei sau apărării teritoriale” creând o penurie de mână de lucru, a constatat Solski, al cărui minister încearcă să instituie un „sistem de scutiri provizorii” care să le permită muncitorilor să nu fie mobilizaţi.
Lipsa de carburant provoacă probleme agricultorilor
În pofida războiului, ucrainenii au început deja să semene grâu, orz, rapiţă, ovăz, floarea soarelui şi soia, dar evoluţia situaţiei din teren forţează exploatările agricole şi autorităţile să improvizeze.
„Nu ştim ce culturi vor fi plantate (…) Fiecare fermier sau exploatare va lua propria decizie în funcţie de disponibilităţile de seminţe, de îngrăşăminte, de pesticide şi de combustibil”, a explicat ministrul.
Lipsa de carburant este cea care provoacă cele mai multe îngrijorări, în condiţiile în care înainte de război acesta era livrat în principal din Rusia şi Belarus, dar şi în porturi în care accesul este blocat de forţele ruse.
Situaţia s-a degradat şi mai mult în ultimele săptămâni, întrucât loviturile ruse au lovit mai multe depozite mari de combustibil, în special în vestul ţării.
„Duşmanul îşi dirijează în mod cinic loviturile asupra depozitelor de carburant, ştiind că pregătim campania de semănat, pentru a o obstrucţiona”, a acuzat Solski. Noi aprovizionări sunt „pe drum”, a dat el asigurări, fără a furniza detalii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau