Românii ar putea merge în SUA fără viză în următorii trei ani. Kathleen Kavalec vine cu asigurări
Dimensiune font:
Noua ambasadoare a SUA la București, Kathleen Kavalec, a venit cu vești bune pentru români. Aceasta susține că vizele pentru români ar putea fi ridicate până la sfârșitul mandatului său, respectiv în următorii trei ani.
Așadar, noua ambasadoare a SUA în România a spus că este nerăbdătoare să lucreze cu oficialii români în privinţa ridicării vizelor pentru călătoriile în SUA
Trebuie menționat că această problemă este de mulţi ani pe agenda bilaterală, dar nu a înregistrat progrese, din cauza unor condiţii tehnice, precum rata de respingere a vizelor, pe care România nu le îndeplineşte.
România ar putea fi inclusă în programul Visa Waiver în timpul mandatului său
Kathleen Kavalec a declarat vineri, 17 februarie, că vede posibilă includerea României în programul „Visa Waiver” pe durata mandatului său. În mod normal, mandatul unui ambasador american este de trei ani.
„Acesta este un subiect la care aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu oficialii români. De fapt, am început deja. Există o serie clară de paşi, conform legislaţiei noastre, care trebuie urmaţi pentru ca o ţară să adere la programul de scutire de vize, iar ţările sunt acceptate mereu. Aşa că aş fi încântată dacă s-ar putea întâmpla acest lucru, să intre şi România în program, în timpul mandatului meu”, a spus Kathleen Kavalec la Digi24.
România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele ţări din UE care nu sunt incluse în progam
România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele ţări din UE care nu sunt incluse în progam. Pentru ca o ţară să fie inclusă în acest program, care permite călătorii în SUA fără obligaţia de a obţine în prealabil o viză de la autorităţile americane, trebuie îndeplinite o serie de criterii de natură tehnică.
„Sunt şi tipuri de acorduri administrative care trebuie semnate, la care vom lucra. Acestea includ aspecte legate de schimbul de informaţii, securitatea frontierelor, acele tipuri de acorduri care trebuie să fie aplicate, precum şi analizarea a ceea ce numim rata de refuz, ştiţi, numărul românilor cărora li se refuză vizele.
Există un prag în legea americană, care spune că trebuie să fie sub un anumit număr. Şi cred că acesta este un lucru pe care îl putem aborda împreună cu guvernul român prin educaţie, ajutând oamenii să înţeleagă ce este necesar pentru o cerere de viză reuşită. Şi cred că văd toate condiţiile în vigoare pentru a progresa în această problemă, cât sunt aici, pe durata mandatului meu”, a declarat ambasadoarea SUA.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau