Românii vor plăti 50 de bani în plus la orice achiziție! S-a decis data la care intră în vigoare sistemul de garanții pentru sticle din România
Dimensiune font:
Începând cu data de 30 noiembrie 2023, sistemul de garanţie-returnare (SGR) devine funcţional şi în România, conform prevederilor legale naţionale. Este, de fapt, data de la care consumatorii vor plăti o garanţie de 0,50 RON la cumpărarea unei băuturi îmbuteliate.
Din 30 noiembrie, consumatorii vor plăti o garanţie de 0,50 RON la cumpărarea unei băuturi îmbuteliate urmând ca, după golirea ambalajului, să îl predea într-un punct de returnare organizat de comercianţi, pentru a primi valoarea garanţiei plătite iniţial.
SGR pentru ambalaje primare nereutilizabile a fost creat în ideea de a încuraja reciclarea şi gestionarea eficientă a deşeurilor ambalajelor, deopotrivă de către populaţie şi companii. Sistemul este aplicabil pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv, utilizat pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, care vor trebui să fie etichetate cu un marcaj specific.
Din punct de vedere legislativ, a fost impusă companiilor producătoare, importatorilor şi comercianţilor de produse ambalate participarea la un sistem de colectare şi reciclare a ambalajelor primare nereutilizabile şi au fost stabilite obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR. În România, acest sistem este reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile (publicată în MO 955/06.10.2021), care instituie regulile necesare pentru implementarea SGR pentru ambalajele primare nereutilizabile aferente atât produselor fabricate pe teritoriul naţional, cât şi produselor importate sau achiziţionate intracomunitar.
„În contextul în care în România, dintre deşeurile abandonate, aproximativ 38% sunt reprezentate de deşeuri de plastic, sticlă şi metal şi ţinând cont că Directiva UE 62/94/ privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje prevede posibilitatea organizării unor sisteme de returnare de către statele membre, a apărut cadrul legal pentru organizarea acestui sistem garanţie-returnare. Scopul acestui sistem este de a colecta din piaţă şi de a introduce ambalajele într-o economie circulară, pe lângă îmbunătăţirea calităţii mediului ajutând România să atingă ţintele naţionale de colectare şi reciclare stabilite la nivel european”, a precizat Daniela Neagoe, Senior Manager, Global Trade, EY România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau