Scandalul Depardieu: Sophie Marceau vorbește despre ''vulgaritatea'' actorului
Dimensiune font:
Actriţa Sophie Marceau, care îl descrisese deja pe Gerard Depardieu drept un "prădător", a făcut joi un pas mai departe, afirmând că "monstrul sacru" al cinematografiei franceze a folosit întotdeauna "vulgaritatea şi provocarea" şi că acesta se lua uneori de "micile asistente" în timpul filmărilor, informează AFP.
"El nu se lua de marile actriţe, ci mai degrabă de micile asistente", a afirmat foarte populara actriţă, una dintre puţinele franţuzoaice care au jucat filmele cu James Bond, într-un interviu publicat joi în revista Paris Match.
"Vulgaritatea şi provocarea l-au caracterizat întotdeauna", îşi aminteşte Sophie Marceau, care a împărţit ecranul cu actorul în tinereţe în filmul "Police" (1985).
Sophie Marceau îl calificase pe Gerard Depardieu drept "prădător" încă din în 2015, în comentarii puţin mediatizate la vremea respectivă.
Gerard Depardieu se află în centrul unui scandal de la difuzarea, la începutul lunii decembrie, a unui reportaj în cadrul emisiunii "Complément d'enquete" de pe postul public de televiziune France 2, în care acesta poate fi văzut proferând insulte misogine, de comentariile sale cu tentă sexuală nefiind scutită nici măcar o fetiţă aflată în apropiere.
Reportajul a revenit, de asemenea, asupra inculpării sale pentru viol în 2020, în urma unei plângeri formulate de actriţa Charlotte Arnould. Actorul a respins aceste acuzaţii.
Depardieu, în vârstă de 75 de ani, este vizat, de asemenea, de o plângere pentru agresiune sexuală depusă de actriţa franceză Hélene Darras pentru fapte a priori prescrise, precum şi de o altă plângere depusă în Spania de o jurnalistă pe nume Ruth Baza, care îl acuză de viol în legătură cu evenimente care s-ar fi petrecut în 1995.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau