Scene emoționante în timpul urgiei din estul țării! Bărbat fără locuinţă a cerut ajutor poliţiştilor pentru el şi câinele lui
Dimensiune font:
Scene emoționante în timpul urgiei din estul țării! Bărbat fără locuinţă a cerut ajutor poliţiştilor pentru el şi câinele lui
Un bărbat fără locuinţă a cerut duminică, ajutorul poliţiştilor constănţeni pentru el şi câinele lui. Ei au primit hrană şi apă, iar bărbatul a fost dus apoi într-un centru social. De asemenea, patrupedul a ajuns la adăpostul pentru câini.
“A venit la sediul Secţiei 2 Poliţie Constanţa şi a cerut ajutor şi adăpost, din calea viscolului, pentru el şi câinele lui. Vorbim de un bărbat fără locuinţă care, în această dimineaţă, a solicitat sprijinul poliţiştilor constănţeni. Amândoi erau înfriguraţi şi înfometaţi, iar bărbatul nu mai avea documente.
Poliţiştii i-au adăpostit în sediu, le-au oferit mâncare şi apă, haine groase, iar căţeluşa Masca s-a împrietenit cu colegii noştri”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Ei au precizat că poliţiştii au luat legătura cu serviciile de asistenţă socială, pentru a le găsi amândurora o locuinţă.
Astfel, bărbatul a fost preluat de patrulă şi transportat la spital, pentru a fi examinat medical, urmând a fi internat într-un adăpost al Direcţiei Generale de asistenţă socială Constanţa, De asemenea, Masca a fost preluată de serviciile de specialitate şi transportată la adăpostul pentru câini din municipiul Constanţa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau