SUA au aprobat oficial trimiterea de trupe suplimentare în România

3trupe

Dimensiune font:

| 03-02-2022 07:15

  1.000 de militari americani, cu blindate Stryker, vor ajunge în țara noastră în următoarele zile

 

Președintele american Joe Biden a aprobat formal desfășurarea de trupe suplimentare în Europa de Est, inclusiv în România, anunță CNN. Desfășurarea de trupe are scopul de a arăta susținerea aliaților din NATO față de Ucraina. Printre trupele suplimentare se vor număra aproximativ 2.000 de militari care vor fi trimiși în Polonia și alte câteva mii în țările NATO din sud-estul Europei, printre care și România, potrivit surselor CNN.

La această oră, în România mai sunt 900 de militari americani la baza de la Mihail Kogălniceanu, care sunt staționați permanent. Acestora li se adaugă diverse structuri trimise periodic pentru exerciții militare comune cu Armata României.

De asemenea, NATO are în România aproximativ 4.000 de militari, în diverse structuri, cea mai mare parte fiind la Brigada Multinațională de la Craiova.

Oficialii americani au declarat că transferul de trupe a fost decis în urma unei invitații primite din partea României. El a subliniat că mutările de trupe nu sunt permanente ci că sunt un răspuns la tensiunile din Ucraina și că vor fi evaluate ulterior în funcție de evoluția situației din țara vecină.

O parte a soldaților americani sunt deja în Europa

SUA au plasat deja încă de pe 24 ianuarie 8.500 de militari americani în alertă în cazul în care era nevoie de suplimentarea forțelor NATO. Statele Unite și NATO au deja zeci de mii de militari staționați în Europa care pot fi transferați în țările aliate, sursele CNN afirmând că o parte a noilor trupe ce vor ajunge pe flancul estic al alianței vor veni de aici, în timp ce o altă parte vor fi trimise din SUA. De altfel, cei  aproximativ 1.000 de militari sunt transferaţi din Germania în România, aceștia făcând parte dintr-o unitate Stryker.

Franța, pregătită de asemenea să trimită militari în România

Şi ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a confirmat sâmbătă că Franţa este pregătită să trimită sute de militari în România şi să-şi asume responsabilitatea de a constitui o forţă internaţională pentru apărarea țării noastre. „Franţa este pregătită, dacă NATO va decide, să desfăşoare elemente militare în România”, a spus ea, precizând că este vorba de „câteva sute de oameni”. Declarațiile sale au venit după ce președintele francez Emmanuel Macron anunțase mai devreme în cursul lunii ianuarie că țara sa are „disponibilitatea de a merge mai departe, în cadrul NATO, de a se angaja în noi misiuni şi de a-și asuma responsabilitatea în misiuni de tip prezenţă avansată, consolidată, mai ales în România”. Ana POP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Ca să facă rost de forță de muncă, Spania va legaliza anual actele a 300.000 de imigranți
19/11/2024 17:19

Spania va regulariza anual statutul a aproximativ 300.000 de imigranţi fără documente legale in următorii trei ani, in contextul in care ţara, confruntată cu imbătranirea populaţiei, incearcă să işi ...

Poșta Română intenționează să închidă toate oficiile poștale în următorii ani
19/11/2024 12:05

Posta Romană intentionează să inchidă toate oficiile postale in următorii ani Directorul general al Postei Romane, Valentin Stefan, a anuntat că toate oficiile postale vor fi inchise treptat. Declarati ...

'Regele senzaționalului' lansează un scenariu înfiorător. Ce spune Dan Diaconescu despre paharul cu apă pe care l-a băut Silviu Priogană
19/11/2024 11:56

Dan Diaconescu a lansat ipoteze socante cu privire la moartea lui Silviu Prigoană. Acesta spune că informatiile din cazul mortii afaceristului nu se potrivesc cu realitatea si că ar putea fi vorba despre un ...

Klaus Iohannis, la 1.000 de zile de război la granița României: România va continua să sprijine Ucraina pentru integrarea în UE și NATO
19/11/2024 10:10

Pre;edintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pe retelele sociale la 1.000 de zile de război in Ucraina. "Am ajuns la 1000 de zile de război ilegal impotriva #Ucrainei. Romania va continua să sprijine Ucr ...

O explozie uriașă a distrus în bloc din Brăila. A fost afectată și o grădiniță de lângă imobil
19/11/2024 09:26

O explozie puternică a avut loc in această noapte, in jurul orei 2.20, intr-un bloc de pe Calea Galati din Brăila, provocand pagube importante si fortand evacuarea a zeci de familii. Deflagratia s-a produs l ...

Germania va livra 4000 de 'mini-Taurus' Ucrainei / Cum explică Olaf Scholz refuzul de a furniza rachetele Taurus
19/11/2024 05:44

Germania va livra 4.000 de drone sofisticate Ucrainei, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Berlin, insă cancelarul Olaf Scholz nu şi-a schimbat poziţia in ce priveşte refuzul de a trimite rachetele ...

Vladimir Putin: 'NATO va fi în război cu Rusia dacă autorizează Ucraina să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune'
18/11/2024 15:14

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat, incă din 12 septembrie 2o24, că, in cazul in care Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune, aceasta ar i ...

Agresorii survolează România, dar piloții noștri nu pot trage: o lege depășită face imposibilă apărarea spațiului aerian
18/11/2024 15:05

Joi, sistemul de supraveghere radar al Armatei Romaniei a detectat o tintă aeriană de mici dimensiuni in Marea Neagră, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, in judetul Constanta. Des ...

Fiul lui Donald Trump, reacție dură la decizia SUA în conflictul Ucraina-Rusia: 'Imbecili. Vor să se asigure că declanșează al treilea război mondial'
18/11/2024 12:24

Donald Trump Jr. l-a criticat pe preşedintele american Joe Biden pentru posibilitatea de a escalada războiul din Ucraina, acuzandu-l că ar provoca al Treilea Război Mondial in ultimele luni de mandat. „C ...

Rusia aduce în discuție al Treilea Război Mondial
18/11/2024 11:48

Decizia Washingtonului de a permite Kievului să lovească adanc in Rusia cu rachete americane cu rază lungă de actiune escaladează conflictul din Ucraina. Ar putea duce la al Treilea Război Mondial, averti ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei