Ucraina este într-o situație tot mai dificilă. Rusia revendică capturarea unei noi localități pe frontul din Est
Dimensiune font:
Ucraina este într-o situație tot mai dificilă. Rusia revendică capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk pe frontul din Est. Pokrovsk este o localitate care serveşte drept centru logistic în estul Ucrainei
"Datorită acţiunii active şi decisive, unităţile Grupului de trupe Sud au eliberat satul Jelannoié Vtoroié", a declarat Ministerul rus al Apărării în raportul său zilnic. Localitatea se numeşte Jélanné Drugué în ucraineană.
Satul se află la sud-est de oraşul Oukrainsk, capturat de armata rusă la sfârşitul lunii septembrie. Tot în acest sector al frontului, trupele ruse ameninţă oraşul strategic Pokrovsk. Aicise află o răscruce logistică cheie pentru armata ucraineană şi unde se află şi importante mine de cărbune.
În teritoriile ocupate de Rusia din estul Ucrainei, 11 persoane au fost rănite sâmbătă în atacuri de artilerie şi drone ucrainene asupra oraşului Gorlivka, potrivit primarului acestuia, Ivan Prikhodko.
De asemenea, un civil a fost ucis într-un atac ucrainean cu dronă în regiunea de frontieră rusă Voronej, a declarat guvernatorul acesteia, Alexander Gusev, pe Telegram.
În partea ucraineană, două persoane au fost ucise în atacuri ruseşti asupra regiunii Zaporijie (sud), a anunţat guvernatorul acesteia, Ivan Fedorov.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau