Un kilogram de bomboane la fiecare copil, de ziua liderului nord-coreean
Dimensiune font:
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a decretat ca, în cinstea zilei sale de naştere, marcată la 8 ianuarie, fiecărui copil din ţară, cu vârsta până în zece ani, să i se dea câte un kilogram de bomboane. În acest fel, Kim Jong-un va continua tradiţia iniţiată de predecesorii săi. Potrivit informaţiilor difuzate de postul de radio central nord-coreean, interceptat la Seul, pentru împărţirea bomboanelor din ordinul lui Kim a fost activată aviaţia, astfel încât fiecare copil să-şi primească darul la timp. În satele îndepărtate, coletele trimise de liderul nord-coreean au stârnit explozii de entuziasm. Tradiţia de a le împărţi dulciuri copiilor cu ocazia zilei sale de naştere a fost iniţiată în Coreea de Nord în 1980, de bunicul lui Kim Jong-un, Kim Ir-sen. Ziua de naştere a lui Kim Jong-un este sărbătorită pe 8 ianuarie, însă anul său exact de naştere nu este cunoscut. Surse diferite vorbesc despre 1982, 1983 sau 1984.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau