Ludovic Orban: Estimarea mea este că Maia Sandu va câştiga alegerile din Republica Moldova
Dimensiune font:
Candidatul Alianţei Forţelor de Dreapta la alegerile prezidenţiale, Ludovic Orban, şi-a reafirmat vineri, la Ploieşti, susţinerea pentru Maia Sandu, apreciind că aceasta va reuşi să câştige funcţia de preşedinte al Republicii Moldova în cel de-al doilea tur de scrutin, ce va avea loc duminică, 3 noiembrie.
"Noi susţinem categoric candidatura Maiei Sandu şi, în cele două zile care au rămas până la alegeri, vom discuta cu toţi moldovenii, să-i convingem să participe la vot şi să voteze cu Maia Sandu. Estimarea mea e că Maia Sandu va câştiga", a declarat Ludovic Orban, în cadrul unei conferinţe de presă.
La rândul său, preşedintele PMP, Eugen Tomac, şi-a exprimat speranţa că Maia Sandu va ieşi victorioasă, menţionând că un eşec ar fi "dramatic" pentru România şi "o lovitură catastrofală pentru Republica Moldova".
"Am văzut acum aproape două săptămâni că a trecut glonţul la ureche pentru Republica Moldova, pentru că referendumul privind integrarea europeană a reprezentat o ţintă de top pentru Putin. Interferenţele ruse în această campanie electorală sunt uriaşe, fără precedent şi, evident, că în momentul de faţă bătălia din 3 octombrie este crucială. Nu a mai existat un asemenea moment tensionat din punct de vedere politic pentru Republica Moldova. Autorităţile au demonstrat că peste 130.000 de cetăţeni din Republica Moldova au primit carduri bancare eliberate de o bancă din Federaţia Rusă, iar pe aceste carduri au fost virate sume de până la 39 de milioane de dolari cu scopul de a corupe voturile. Deci, când ai în faţă un asemenea monstru care interferează în procesul democratic de alegere, evident că ne aşteptăm la orice evoluţie", a declarat Eugen Tomac.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau