Un val de aer rece lovește România: vremea se schimbă radical în următoarele ore
Dimensiune font:
Meteorologul Alina Șerban a explicat unde va fi cel mai frig astăzi, dar și zilele următoare.
„Ne regăsim sub influența unui aer mai rece, care va persista pentru o scurtă perioadă de timp . Astăzi și mâine vom consemna o scădere a valorilor termice atât maxime, cat și minime”, a spus Alina Șerban, la postul Antena 3 CNN.
„În ceea ce privește valorile maxime, deja vorbim de un normal al perioadei, adică așa ar trebui să avem în mod normal potrivit datei din calendar, valori termice de la 2...3 °C la 9...10 °C, cu indulgență 11°C”, a explicat Alina Șerban.
„Cele mai scăzute temperaturi le vom avea în depresiunile din estul Transilvaniei, prin nordul Moldovei, acolo unde mai avem precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vorbesc aici de zonele joase de relief, pentru că la munte deja predomină ninsorile. Temperaturile minime vor fi și ele în scădere cam în toate regiunile, negative în special în jumătatea de est a țării în următoarele nopți, chiar până în weekend.
Când e posibil să se încălzească?
Vineri spre sâmbătă, sâmbătă spre duminică, este posibil să se mai încălzească puțin. Nu vor coborî foarte tare, însă vor fi ușor negative, spre - 3 - 4 °C, cele mai scăzute fiind tot în depresiunile din estul Transilvaniei dar și în zona Moldovei. Temperaturi negative vom mai avea și în partea de sud a teritoriului, în special în zonele deluroase. Vorbim și de precipitații, astăzi pe arii mai extinse, în special în partea de vest și sud vest a țării”, a mai spus meteorologul la Antena 3 CNN.
Meteorologii au emis recent o informare meteo de vreme rea în România, valabilă până în această seară, la ora 20:00.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau