Viktor Orban şi-a asigurat PUTERI NELIMITATE: S-a dat 'legea coronavirus'
Dimensiune font:
Premierul ungar Viktor Orban a obţinut luni undă verde de la parlament pentru a legifera prin ordonanţe în cadrul unei stări de urgenţă pe perioadă nedeterminată, pe care opoziţia o consideră "disproporţionată" în lupta împotriva noului coronavirus, relatează AFP.
În Ungaria, dar şi în străinătate, legea este văzută de detractorii săi drept un instrument menit a întări controlul guvernului naţional-conservator, folosindu-se de pandemie ca pretext, informează agerpres.ro.
Legea a fost aprobată cu 137 de voturi favorabile, în timp ce 53 de deputaţi s-au exprimat împotrivă. Ea introduce astfel o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare pentru răspândirea de "ştiri false" despre virus sau despre măsurile guvernului, în contextul în care puţinele organe media independente din ţară se confruntă deseori cu astfel de acuzaţii.
Noile dispoziţii îi vor permite premierului ungar să prelungească pe termen nedeterminat starea de urgenţă în vigoare de la 11 martie, fără a mai cere aprobarea parlamentului.
În cadrul acestui regim, guvernul poate "suspenda utilizarea anumitor legi prin decret, se poate eschiva de dispoziţii statutare şi poate introduce alte măsuri extraordinare", prin ordonanţe guvernamentale, cu scopul de a garanta "sănătatea, securitatea personală şi materială a cetăţenilor, precum şi economia".
"Trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a opri răspândirea virusului. Proiectul de lege se înscrie perfect în cadrul constituţional ungar", a declarat săptămâna trecută ministrul Justiţiei, Judit Varga.
Însă, politica pe care o duce Viktor Orban de un deceniu la putere ridică temeri în rândul opoziţiei că liderul de 56 de ani ar putea abuza de aceste mijloace excepţionale. Deja din 2010, conform mai multor organizaţii independente, el şi-a înmulţit atacurile asupra statului de drept în domeniul justiţiei, societăţii civile şi libertăţii presei.
Unii parlamentari care s-au opus proiectului nu au ezitat să vorbească chiar de "lovitură de stat" sau de "îndreptarea spre dictatură". În opinia deputatului independent Akos Hadhazy, această lege este de asemenea "o capcană pentru opoziţia" acuzată de guvern că este "de partea virusului".
Adversarii măsurilor au cerut puterii să limiteze starea de urgenţă la o durată determinată, aşa cum se întâmplă în celelalte ţări din UE.
Un purtător de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, a insistat luni, într-o postare pe Twitter, asupra faptului că proiectul de lege este limitat în timp de puterea de revocare a parlamentului şi de pandemia însăşi care "se va termina într-o zi, să sperăm".
Puterea de revocare a parlamentului este formală în contextul în care partidul Fidesz al lui Viktor Orban dispune de o majoritate de două treimi în legislativ, aminteşte AFP.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a transmis că urmăreşte "cu îngrijorare evoluţiile" politice din Ungaria. Consiliul Europei a atras atenţia că "o stare de urgenţă pe termen nedefinit şi incontrolabilă nu poate garanta respectarea unor principii fundamentale ale democraţiei".
Nouă organizaţii de apărare a presei au făcut apel la liderii Uniunii Europene să denunţe legea, spunând că aceasta "aduce atingere drepturilor fundamentale şi libertăţilor media".
Criticile vizează "demoni imaginari şi nu au legătură cu realitatea", a răspuns Zoltan Kovacs.
"Le-am spus clar plângăreţilor europeni că nu am timp să discut chestiuni juridice fără îndoială pasionante, dar teoretice", când "trebuie salvate vieţi", a spus la rândul său Viktor Orban.
La începutul epidemiei, premierul a dat vina pe rolul imigraţiei în răspândirea virusului, afirmând că "în principal străinii au adus boala".
Ungaria, care şi-a închis frontierele pentru străini şi a instaurat măsuri de izolare a populaţiei, număra luni 447 de cazuri de noul coronavirus, dintre care 15 morţi, la o populaţie de 9,7 milioane de locuitori.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau