Hyundai HCD-14 Genesis - coreenii visează la un sedan coupe, rival al lui Audi A7
Dimensiune font:
Hyundai a expus la Salonul de la Detroit conceptul HCD-14 Genesis, destinat a deschide drumul într-un segment premium în care activează nume mari ca Mercedes CLS şi Audi A7.
Hyundai a dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Detroit conceptul HCD-14 Genesis. După cum o sugerează şi numele, conceptul anticipează viitoarea generaţie a modelului Genesis, dar şi un limbaj de design nou, de la care mai multe modele viitoare vor împrumuta detalii.
Cele mai importante elemente ale conceptului par a fi grila frontală supradimensionată, cu linii din aluminiu mari, blocurile optice ovale şi portierele cu deschidere opusă, în stilul Rolls Royce. Date fiind aceste trăsături, Hyundai chiar susţine că vede în conceptul HCD-14 Genesis o oglindire a viitoarelor linii de design pentru un sedan coupe de clasă mare, în stilul unor modele premium ca Audi A7 şi Mercedes CLS.
O evoluţie a filosofiei ”Fluidic Sculpture”, conceptul HCD-14 este propulsat de motorul TAU V8 de 5.0 litri, echipat cu injecţie directă şi control dual al valvelor. Puterea motorului va fi transmisă axei spate cu ajutorul unei transmisii automate cu opt rapoarte, dotată şi cu padele.
John Krafcik, preşedinte şi director executiv al Hyundai Motor America, a declarat: ”Succesul pe care l-am avut până acum în segmentul premium cu modele ca Genesis şi Equus deschide drumul unor noi produse de acest tip pentru următorii ani. HCD-14 Genesis oferă o idee despre direcţia de design în care ne îndreptăm şi reprezintă un indicator asupra atenţiei pe care o acordăm dinamicii şi tehnologiei.”
Sursa:automarket.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau