„Poveşti din ceaşca de cafea”

 Toni Hulubei Macovei a reflectat asupra bunelor şi relelor de pe faţa pãmântului, cu ale cãrui minunãţii suntem atât de risipitori. N-a ostenit, admirând frumuseţea. A rezultat o spovedanie, o mãrturisire, ce poartã pecetea sinceritãţii şi ingenuitãţii, ce te duc, uneori, cu gândul la jurnalele adolescentine. Toni Hulubei Macovei a intitulat aceste pagini mãrturisitoare, scrise în îndepãrtata Cubã, unde Sicu a fost ambasador, Poveşti din ceaşca de cafea. Autoarea cãrţii, ce-a vãzut lumina tiparului la Editura „Junimea”, unde a fost poftitã sã tipãreascã de colegul nostru, regretatul Don Cezar, nu se uitã în zaţul uscat sã ghiceascã viitorul, ce se va întâmpla mâine, poimâine, ci recompune din arabescurile desenate pe porţelanul în care s-a aflat bãutura aromitoare, vrãjitã, trecutul. Îl reînvie din fragmente, cãrora le dã sens, tâlcuindu-le. Aceastã coborâre la orizonturile cele îndepãrtate reprezintã şi un catharsis, precum şi un efort statornic de înţelegere a rosturilor. Prin acest demers, Toni se întemeiazã cu puterea de a merge mai departe, pãstrând intactã, ca pe un talisman, curãţia de odinioarã.

De la trecut la prezent, distanţele, când te arunci în vâltoarea jocului cu iluziile,cum o face Toni, nu-s cosmice, ci surmontabile cu pasul nãzdrãvan al gândului. De la rememorãrile vârstelor care au fost, cu pronunţata lor aurã sentimentalã, la prezentul imediat, Toni Hulubei Macovei trece cu naturaleţe, judecând actualitatea în paginile de impresii cubaneze, cele mai reuşite ale cãrţii, cu bonomia ironistului benign. Aici se gãseşte buna mãsurã şi se împacã fericit, în doze potrivite, sentimentul cu meditaţia şi spiritul critic, în vreme ce ficţiunile sunt mai degrabã cufundãri afective.

Mi-e dat, citindu-i cartea sã o descopãr pe colega mea de facultate ca vieţuind pe planeta poveştii, pe care mulţi dintre noi am pierdut-o iremediabil.