BARBIE: Ce se plantează insidios în mințile copiilor?

18_11zon

Dimensiune font:

| 22-09-2023 12:25

Barbie, filmul care a făcut mare vâlvă a declanșat o adevărată isterie printre adulți. Dar Barbie este mai mult decât o marcă de păpuși sau un film care a făcut un miliard și jumătate de dolari.

Deși prezentat drept "comedie fantasy", filmul nu este nici una, nici alta și în niciun caz nu este un film destinat copiilor.

Întru urmărirea politicilor de incluziune sociala, în narațiunea peliculei avem prezente personaje care seamănă izbitor cu genul de oameni pe care îi vedem la manifestările destinate afirmării publice a noilor genuri sexuale.

Comunitatea lgbtq+ a fost absolut încântată că în distribuție rolul doctoriței este jucat de o persoană transexuală, actrița Hari Nef având la naștere numele Harry Jacob Nef.

Un alt punct al agendei bifat cu succes este apariția lui Alan, personaj care a extaziat toată lumea bună. Deși nu se afirmă direct, Alan a fost perceput drept un personaj aparținând genului fluid. Alan este prezentat ca fiind deranjat și strivit de masculinitatea lui Ken, Alan fiind o ființă foarte empatică, săritoare și de nădejde. Mesajul subliminal este clar: persoanele cis (adică cei care nu simt că s-ar fi născut în corpuri greșite) au și provoacă probleme, iar cei care se identifică cu Alan sunt cei care păstrează echilibrul lucrurilor și rezolvă ce strică cuplurile +/-.

Au apărut și modele noi de păpuși Barbie menite să-i învețe de la cea mai fragedă vârstă pe copii lucruri importante, precum ce înseamnă să fii trans (prin modelul de barbie reprezentat de personalitatea TV transexuală, extrem de promovată și de mare succes, Laverne Cox) și ce înseamnă să fii femeie cu barbă - a apărut modelul inspirat de Harnaam Kaur, un speaker motivațional cu mare priză la publicul care altădată mergea la spectacole de circ, care a reușit în carieră pe barba ei la propriu - este femeie născută femeie, dar suferă de hirsutism. Aceste două noi modele de păpuși ii învață pe copii ce succes pot avea ca persoane care nu se conformează mentalităților învechite și că sexul este doar un concept, un construct social artificial creat, nicidecum o realitate biologică incontestabilă. Și că este ok să ridici degetul mijlociu celor pe care îți dorești să îi sfidezi.

Interesant este și faptul că modelul femeii cu barbă poartă cu mândrie două coarne pe cap - oare ce anume ar trebui să înțeleagă copiii din asta?!

Pe lângă Barbie cea bărboasă și încornorată (la propriu), noile modele de Barbie prezintă spre acceptare și gratulare și modele care duc cu gândul direct la travesti - cele mai noi și mai "wow!" modele vin păroase. Barbie cea feminină este plină de testosteron tradus printr-o cantitate de păr pe corp caracteristică eminamente masculină. Dar inconvenientul este ușor de eliminat cu un aparat de ras care a fost inclus în pachetul destinat copiilor.

În același timp, presa de profil promovează persoane care afirmă că au cheltuit 200.000 USD pentru tranziția de la statutul de bărbat, la cel de bimbo-barbie.

Prin toate modalitățile, copiilor li se explică ca toate aceste lucruri sunt absolut normale, pe principiul plus cu plus dă plus, iar minus cu minus dă tot plus.

Însă plus pentru cine și în ce scop?!

Pe când vor apărea și păpușile Barbie cu kitde vaccinare anticovid inclus?!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

 100 de monumente salvate anual la nivel național
05/12/2023 15:15

După ce trecuse deja de votul din Senat, a fost adoptată in Camera Deputatilor cu unanimitate de voturi Legea privind punerea in sigurantă a 800 de clădiri monument istoric din Romania. Urmează ca actul ...

Angajații direcțiilor de cultură intră în grevă
04/12/2023 14:01

Sindicatul Culturalia a transmis astăzi, 4 decembrie 2023, faptul că angajatii Ministerului Culturii si ai Directiilor judetene de cultură intră in grevă japoneză timp de o săptămană. Angajatii Ministe ...

Grigore Leșe: Melodia „Așa-i românul” este ungurească
03/12/2023 01:11

Artistul Grigore Leşe susţine că melodia „Aşa-i romanul”, cantată cu precădere la manifestările de 1 Decembrie, provine, de fapt, din folclorul maghiar. Totodată, Grigore Leşe afirmă că melodia ...

Raluca Turcan, discuții în Washington cu președintele Motion Pictures Association despre investițiile străine în producția de film din România
02/12/2023 20:12

MInistra Culturii Raluca Turcan a discutat, sambătă la Washington, cu Charles H. Rivkin, preşedinte şi CEO al Motion Pictures Association, despre investiţiile străine in producţia de film din ţara noast ...

Moartea misterioasă a poetului Nicolae Labiș, călcat de tramvaiul 13: „Am văzut clar cum l-a îmbrâncit”
02/12/2023 19:09

Moartea lui Nicolae Labis rămane un mister după mai bine de 6 decenii. Poetul a trecut in nefiinţă in urma unui accident de tramvai, la numai 21 de ani, iar unii au avansat ideea unui asasinat. „Mort pre ...

Baritonul care a cântat Imnul României la parada militară este fiul unui lăutar celebru. O carieră de poveste
02/12/2023 00:32

Invitat surpriză la parada militară de la 1 decembrie. Baritonul care a interpretat fabulos Imnul Romaniei este este nimeni altul decat fiul lui Nicu Gigantu. Acesta era un celebru lăutar pentru care bucures ...

Cine este actorul român care va juca rolul lui Donald Trump în tinerețe
01/12/2023 07:51

Sebastian Stan este cel mai popular actor roman care a reusit să se impună in industria americană de film, conform Antena 3. Marii regizori i-au remarcat sarmul si talentul si l-au cooptat in productii de O ...

Doi actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu s-au văzut timp de 32 de ani
30/11/2023 13:14

Teodora Mares si Adrian Păduraru au jucat rolurile principale intr-o poveste de dragoste memorabilă in filmul "Declaratie de dragoste", iar intreaga lume credea că cei doi formau un cuplu minunat si in afara ...

Ziua naţională a tezaurului uman viu
30/11/2023 10:13

La 30 noiembrie 2023, este celebrată la nivel naţional Ziua naţională a tezaurului uman viu, instituită prin Legea 120/2023. Proiectul de lege a fost iniţiat de deputatul PNL de Alba Florin-Claudiu Roman ...

Sicriul cu trupul Ronei Hartner ajunge azi în țară. Regretata artistă va fi înmormântată de 1 decembrie
29/11/2023 15:12

Sicriul cu trupul Ronei Hartner ajunge azi in tară, adus din Franta. Anuntul a fost făcut de sora regretatei artiste. Rona Hartner s-a stins din viată la doar 50 de ani, răpusă de un cancer cu care s-a lup ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei