Un bărbat din București este suspectat că a încercat să-și ucidă soția, apoi a dat foc casei
Dimensiune font:
Luni, 3 august, în jurul orei 14:00, în Sectorul 5 al Capitalei, un apel la 112 anunța că există un conflict monstru între doi soți.
La etajul doi al unui bloc, cei doi soți în vârstă de 52 de ani și 54 de ani au avut un conflict verbal care a degenerat. Femeia a fost înjunghiată și ulterior, bărbatul și-a aplicat singur câteva lovituri. De asemenea, individul a încercat să incendieze locuința.
Nu a fost nicio explozie, iar incendiul a fost stins rapid. La fața locului au intervenit patru autospeciale SMURD și patru autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Au rămas mai multe echipaje de poliție, în apartament având loc cercetarea la fața locului. Soții, ambii răniți, au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale, conform Antena3.
Aceeași sursă spune, citând martorii, că cei doi ar fi în proces de divorț.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau