9 reclamaţii zilnic, la Protecţia Consumatorilor
Dimensiune font:
peste 2.600 de reclamaţii au fost înregistrate anul trecut la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est (CRPCRNE)
Practic, în medie, zilnic au fost făcute 9 plângeri la adresa prestatorilor de servicii din Iaşi. Cu toate acestea, nu toate plângerile ieşenilor au fost urmate de controale în teren. Verificările din teren făcute de inspectori au fost aproape 2.800, din care doar jumătate au fost urmate de amenzi sau avertismente. Potrivit conducerii comisariatului, din numărul total de acţiuni de control, 1.731 au fost acţiuni tematice, 613 au reprezentat acţiuni desfăşurate pentru cercetarea reclamaţiilor, iar 452 au fost controale operative. „La nivelul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor s-au aplicat în 2012 744 de amenzi şi 738 de avertismente. Valoarea vărsămintelor la buget, încasate operativ sau executate silit, fiind de 400.500 de lei“, a afirmat Marian Grigoraş, comisarul şef al CRPCRNE. În urma controalelor s-a dispus oprirea de la comercializare a unor produse estimate la peste 14.600 de lei, iar alte bunuri evaluate la aproape 7.700 de lei au fost distruse. Totodată, unii consumatori ale căror reclamaţii s-au dovedit întemeiate au primit despăgubiri totale de 7.546 de lei, în urma măsurilor dispuse de inspectori. (Alina Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau