„Performanță” rușinoasă pentru România: Cum motivează Avioane Craiova că nu a modernizat niciun avion IAR-99, deși trebuia să livreze deja cinci
Dimensiune font:
Industria militară din România bifează un eșec usturător: după trei ani de la semnarea contractului, cu banii alocați și cu un război la graniță, Fabrica Avioane Craiova nu a reușit să modernizeze niciunul din avioane IAR-99 ale Armatei, deși până acum trebuiau să fie gata cel puțin cinci aparate. În total contractul prevede modernizarea a 10 avioane militare de antrenament ale MApN la standardul IAR-99 Standard Modernizat (SM), costul alocat este de 55 de milioane de euro, dar contractul a rămas mult în urmă.
Întârzierea uriașă din contractul de modernizare a avioanelor IAR-99. Motivul? Pandemia și Războiul
După trei ani de contract, compania de la Craiova trebuia să livreze gata modernizate cinci aparate IAR-99 SM, dar în realitate fabrica nu are gata nici măcar modelul de test.
Motivul? Compania dă vina pe pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina, care ar fi împiedicat-o să procure aparatura de bord ce urmează să fie montată pe avioanele armatei, transmite TVR într-un reportaj semnat de Adelin Petrișor.
Din acest motiv, întârzierea este văzută ca un caz de forță majoră, potrivit unui răspuns transmis TVR, iar MApN a acceptat luna trecută invocarea clauzei de forță majoră și a semnat un act adițional cu Avioane Craiova.
Astfel, termenele de livrare au fost decalate pentru anul 2024, iar Forțele Aeriene trebuie să primească în luna februarie toate cele 10 avioane IAR-99 SM, pentru care au plătit 55 de milioane de euro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau