Apicultorii ieşeni au avut cea mai proastă recoltă din ultimul deceniu

Dimensiune font:

| 02-08-2022 10:15

 

Apicultorii ne avertizează că mierea românească va fi nu doar mai puţină, ci şi mai scumpă. Ei spun că e cea mai proastă recoltă din ultimul deceniu. Asta pentru că aproape toate plantele de pe câmp s-au uscat şi nu mai au polen. În astfel de situaţii, albinele trebuie să fie hrănite de apicultori. Aceştia spun că singura salvare este ajutorul primit de la stat, însă banii sunt foarte puţini.  

Chiar dacă în această perioadă sunt anunţate ploi, apicultorii spun că nu se mai poate face nimic în ceea ce priveşte îmbunătăţirea producţiei de miere de albine. Din cauza secetei şi temperaturilor extrem de ridicate, producţia de miere este compromisă aproape în totalitate. Nu mai poate fi salvat nimic. La mierea de salcâm, producţia a fost de 10-15 la sută faţă de cât ar fi fost într-un an normal, cu o producţie medie, la tei producţia a fost zero, iar la miere polifloră producţia e de 30 la sută dintr-un an mediu, a spus ieşeanul Ioan Scutaru, apicultor.

Costel Iordache este şi unul dintre apicultorii care, pentru a produce miere, şi-a dus stupii în alte zone din ţară, după ce florile de pe câmp s-au uscat. Alţi apicultori sunt nevoiţi să îşi hrănească singuri albinele, ceea ce înseamnă costuri în plus. În zona noastră producţia de miere se face până se termină floarea soarelui. Deja se începe pregătirea familiilor pentru perioada de iarnă. Ceea ce mai adună ele acum, câte un pic, este doar pentru hrana lor. Practic, începând cu luna august încep stimulări cu sirop de zahăr, cu plante medicinale. Până la mijlocul lunii septembrie, cu acest sirop se stimulează albinele astfel încât regina să mai poată depune ouă. Tot în septembrie se fac şi nişte completări cu hrana necesară pentru iarnă. Dacă am fi avut un an bun, în care albinele aveau de unde să îşi adune resursele de hrană, noi nu ar mai fi trebuit să facem toate astea”, a spus Costel Iordache.

Din cauza secetei dar şi a costurilor mai mari de producţie a crescut şi preţul mierii de albine de pe piaţă. Mierea de salcâm a ajuns să coste 45 de lei kilogramul. Înainte, era 35 de lei pe kilogram... A crescut şi preţul la polifloră cu circa 5 lei pe kilogram. Procentual vorbind, preţurile sunt mult mai mici în comparaţie cu cheltuielile. Sunt situaţii în care cheltuielile au crescut cu 50-60 la sută şi mă refer la zahăr, la materiale, la rame şi multe altele, a spus Costel Iordache.

Deoarece cheltuielile s-au dublat, unii apicultori au trebuit să renunţe la pasiunea lor.  

Apicultorii spun că se mai întâmplă un fenomen: depopularea familiilor de albine din cauza lipsei de polen. „Din cauza secetei, dimineaţa nu a mai fost rouă pe plante. A scăzut numărul de indivizi din familie. Pentru a preîntâmpina acest lucru, albinele trebuie hrănite cu resursă proteică. Această resursă e adunată din polen. Fiind puţin polen, au crescut mai puţine albine. Cine şi-a dat seama de această problemă a introdus turtele proteice, care să asigure nevoile albinelor. Cine nu, s-a trezit cu ramele goale, fără să ştie de ce, a spus Costel Iordache.

Producătorii de albine se plâng şi de numărul tot mai scăzut al cumpărătorilor de miere. Pentru să salariile nu au crescut, dar în schimb le-au crescut cheltuielile, pentru tot mai mulţi oameni mierea a ajuns să fie un lux. Laura RADU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Dimitrie Cantemir, cu sediul in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/485.389, e-mail: primaria.dtcm@yahoo.com, cod fiscal 3394295. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -suprafata totala de 20,00 ha, teren extravilan, pasune comunala, apartinand domeniului privat al Comunei Dimitrie Cantemir, situata in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, judetul Vaslui, conform H.C.L. Comuna Dimitrie Cantemir nr. 27/06.05.2025 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificata astfel: -Lot 1 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 875; -Lot 2 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 873. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Dimitrie Cantemir. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 20 Lei/exemplar, care se achita in numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 29.05.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00, la sediul Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.05.2025.
 Comunicat de presă - FINALIZARE PROIECT  „DEZVOLTAREA SOCIETATII DERMACLAS.CLINIC SRL PRIN ACHIZITIA DE ECHIPAMENTE“ - cod SMIS: 316901
16/05/2025 14:14

 Comunicat de presă - FINALIZARE PROIECT „DEZVOLTAREA SOCIETATII DERMACLAS.CLINIC SRL PRIN ACHIZITIA DE ECHIPAMENTE“ - cod SMIS: 316901  

Cursul valutar anunțat joi de BNR: Euro a fost cotat la 5,1032 lei
16/05/2025 13:05

 Leul s-a apreciat foarte putin joi, in raport cu euro, care a fost calculat de Banca Natională a Romaniei (BNR) la 5,1032 lei, fată de 5,1036 lei cu o zi in urmă. În schimb, leul a pierdut t ...

Scădere puternică a preţurilor petrolului, joi, pe fondul posibilului acord nuclear dintre SUA şi Iran
16/05/2025 12:33

Cotaţiile petrolului au inregistrat joi o scădere accentuată, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat progrese semnificative in negocierile pentru un acord nuclear cu Iranul. Investitorii ant ...

Culmea birocrației, la ANAF: „Fiscul îți cere să mergi la ei, la sediu, cu copii după documentele depuse online!”
16/05/2025 12:27

* „Toate documentele depuse online au fost semnate digital cu certicat emis de ANAF! Totusi, a trebuit să stau la 2 ghisee. O coadă pentru Declaratia 150, o altă coadă pentru Declaratia SPV. La ghiseu ...

Probleme la cel mai mare combinat siderurgic din România!
16/05/2025 12:17

Probleme la cel mai mare combinat siderurgic din Romania! Unitatea din Galati la care lucrează aproximativ 4.000 de oameni a intrat intr-o procedură juridică protectoare, adică o procedură de protectie leg ...

Cum să amenajezi un birou acasă? Alege un birou de calitate, reglabil pe înălțime
16/05/2025 09:38

 Să lucrezi de acasă sună minunat – in teorie. Cafeaua e mereu la indemană, pijamalele sunt un standard vestimentar acceptabil si nimeni nu te judecă dacă tastezi cu pisica in brate. Dar după ...

 Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   COMPLEX ONYX S.R.L.
16/05/2025 09:00

   Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!”  COMPLEX ONYX S.R.L.     

Avertisment dur pentru Romania. Nu se vor mai putea tine lucrurile sub control:Nu va fi bine...
16/05/2025 06:54

Profesorul de economie Mircea Cosea avertizează că efectele instabilitătii politice rezultate in urma primului tur al alegerilor prezidentiale se resimt deja in economie. Luni dimineată, bursa a deschis pe ...

Cutremur financiar in Romania.Apocalipsa economica este deja aici.
16/05/2025 06:50

Economia Romaniei, la pămant! „Instabilitatea economică este deja aici si nici măcar cu cresteri de taxe nu se vor mai putea tine lucrurile sub control”, avertizează profesorul de economie mondială Chr ...

Loto. Rezultatele tragerilor de joi, 15 mai, 2025. Report de 3,64  milioane de euro la Joker
15/05/2025 20:39

  Numere extrase joi, 15 mai 2025 Loteria 6/49: 26, 30, 5, 7, 19, 36 Loteria 5/40: 40, 37, 29, 33, 38, 9 Joker: 44, 9, 26, 3, 2, +12 Noroc: 5, 5, 1, 9, 8, 7, 1 Noroc Plus:&nb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei