Cine ia decizia uciderii urșilor?
Dimensiune font:
Ministerul Mediului a publicat Ordonanța de Urgență care prevede modalitățile prin care urșii pot fi împușcați sau eutanasiați „în situațiile critice care pun în pericol viața sau integritatea corporală a cetățenilor.” Decizia de eliminare a unui urs se ia prin votul unei echipe de intervenție locală care va fi condusă de primar sau viceprimar. Care sunt principalele prevederi ale ordonanței care a ajuns astăzi pe masa Guvernului?
Cine decide dacă un urs trebuie eliminat sau relocat?
Ordonanța de urgență prevede că se vor înființa echipe de intervenție formate din: primarul sau viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs incidentul, personal al unităților de jandarmi din localitatea respectivă, personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului fondului de vânătoare și un medic veterinar împuternicit. Conducătorul acestei echipe va fi primarul sau viceprimarul.
„În situația în care nu există contract încheiat între unitatea administrativ-teritorială și Gestionar (gestionarul fondului de vânătoare) sau în cazul în care personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului nu se prezintă la acțiunea de intervenție imediată, din echipa de intervenție va face parte personalul tehnic de specialitate al Gărzii forestiere”, se mai arată în ordonanță.
Decizia de intervenție se ia prin votul majorității echipei de intervenție.
Care sunt „metodele de intervenție” în cazul atacului unui urs?
Potrivit ordonanței, intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se efectuează gradual prin următoarele metode:
a) îndepărtarea prin diverse mijloace;
b) tranchilizare și relocare;
c) extragere prin eutanasiere sau împușcare.
Intervenția se face gradual, începând cu metoda „îndepărtării”. Dacă aceasta nu funcționează, se trece la tranchilizare și relocare.
Când se decide uciderea ursului?
Extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare se face în următoarele situații:
a) dacă intervențiile prin metoda îndepărtării și tranchilizării/relocării nu dau rezultate;
b) dacă siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse in pericol;
c) dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;
d) în cazul în care exemplarul în cauză este rănit în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei Ordonanțe de urgență;
e) dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei Ordonanțe de urgență;
f) dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.
Cine omoară ursul?
Actul normativ prevede că arma de vânătoare poate fi folosită exclusiv de personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului sau de către personalul Gărzii forestiere. În ceea ce privește eutanasierea, aceasta se face de către medicul veterinar din echipă, cu ajutorul celorlalți membri.
Aflați amănunte de pe hotnews.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau