Deputații au adoptat noi modificări legate de pensiile militare

un-numar-de-300-de-militari-participa-la-un-exercitiu-multinational-in-tulcea-271133

Dimensiune font:

| 29-01-2020 17:04

Camera Deputaților a adoptat definitiv, cu 247 de voturi favorabile, nici unul împotrivă și 21 de abțineri, proiectul de lege ce prevede eliminarea pensiilor speciale.

Proiectul primise avizul favorabil al Comisiei de muncă, care a aprobat 21 de amendamente și a resins doar 6 dintre cele propuse.

Proiectul aduce câteva schimbări și în privința pensiei de serviciu a cadrelor militare. Prin urmare, câteva dintre articolele Legii 223/2015 ce reglementează pensiile militare de stat au suferit o serie de modificări și completări.

Astfel, la Articolul 13 se precizează că ”militarii pot beneficia de o singură pensie militară de stat”. Mai departe, aliniatul 1 din art.16 menționează că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii în activitate, care îndeplinesc cumulativ condiţiile de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă diminuată cu 5 ani şi se află în una dintre următoarele situaţii:

c) sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale;

d) sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico- militară.

Citește și Pensii militare: Tipuri de pensii, condiții de pensionare

În plus, la art.18, alin.(1) are următorul conținut: Au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială militarii, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu, şi care se află în una dintre următoarele situaţii:

e) sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale;

f) sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico- militară.

În ceea ce privește cuantumul pensiei anticipate parțiale pentru militarii prevăzuți la ali. (1), art.18, alin.(2) arată că acesta se calculează pentru numărul anilor de vechime în serviciu stabiliţi în condiţiile art. 3, lit e), la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24.

În privința militarilor care la data trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) şi b), deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în care îndeplineşte condiţiile cumulative de pensionare, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 19.

Dacă va fi promulgată și de președintele Klaus Iohannis, legea va fi publicată și va intra în vigoare imediat. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:50

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Presiune maximă pe economie
02/01/2025 20:43

Perspectiva cresterii inflatiei in prima parte a anului in curs, urmare a cresterii accizelor la carburanti, dar si a unor taxe impozite, care vor afecta mediul economic, a determinat dealerii bancari să ridic ...

Andrei Caramitru, viral după ce a comentat veniturile de invidiat ale manichiuristelor: „De o mie de ori mai bine decât telectual inutil”
02/01/2025 20:42

Andrei Caramitru, cunoscut analist economic, pretinde că admiră independenta economică a manichiuristelor, considerandu-le un exemplu de succes. Totul a pornit de la o postare pe Instagram, unde o tanără ...

Început de an cu buzunare goale. Sărbătorile de iarnă au schimbat planurile financiare ale noului an
02/01/2025 17:17

Luna decembrie pulsează de strălucirea sărbătorilor: luminite care dansează in orase, rafturi pline cu produse tematice, promotii care inundă inboxurile, iar agitatia cumpărăturilor devine aproape o tra ...

Alocațiile copiilor cresc cu peste 10 la sută
02/01/2025 16:56

Copiii din Romania vor primi alocatii mai mari incepand cu 1 ianuarie 2025, decizie care aduce o rază de sperantă in multe familii si reprezintă o nouă etapă in sustinerea drepturilor copilului la nivel na ...

Ce se întâmplă cu banii românilor la început de an. Anunțul îngrijorător făcut de BNR
02/01/2025 14:02

 Ce se intamplă cu banii romanilor la inceput de an, este intrebarea tuturor cetătenilor. După ce măsurile de austeritate impuse de Guvern au intrat in vigoare la 1 ianuarie 2025, o altă veste i-a sur ...

ANAF publică
02/01/2025 12:40

 Este vorba despre firmele si persoanele fizice care nu si-au achitat obligatiile fiscale aferente trimestrului 4 din 2024, conform legislatiei in vigoare. Acestea vor figura pe „lista rusinii” ...

DOCUMENT O nouă decizie semnată de Guvern bulversează deja mediul de afaceri
02/01/2025 12:11

 Proiectul de lege semnat de Guvern si prezentat anterior de Profit.ro prin care, printre altele, sunt introduse noi obligatii si pentru agentiile imobiliare bulversează deja mediul de afac ...

Vine viscolul!
02/01/2025 11:38

Meteorologii au emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de viscol, valabilă pană vineri dimineaţa in zone montane din zece judeţe, precum şi două Coduri galbene de intensificări ale vantului, ce vizează ...

Târgul de Crăciun din Grote Markt - Bruges, o atracție turistică
02/01/2025 08:45

Oraşul medieval Bruges, cunoscut pentru farmecul său de poveste, găzduieşte unul dintre cele mai spectaculoase targuri de Crăciun din Europa. Situat in centrul istoric al oraşului, Targul de Crăciun din ...

O treime din gazul din depozitele din România s-a consumat deja. Ce spune ministrul Energiei
01/01/2025 18:11

Temperaturile scăzute din acest an au accelerat golirea depozitelor de gaze naturale la nivel european, fenomen care se reflectă si in Romania, conform datelor de pe platforma AGSI (Aggregated Gas Storage Inv ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei