Încetinirea economiei va pune presiune pe leu
Dimensiune font:
Supraevaluarea leului de către BNR, pentru a asigura stabilitate economică și scăderea inflației, una din cele mai ridicate din Uniunea Europeană, s-ar putea încheia în următoarele luni, sub impactul adâncirii deficitului comercial și încetinirea economiei. Cu salarii mărite, românii se înghesuie la cumpărături, majoritatea produselor fiind din import. De exemplu, piața medicamentelor, una de peste 6 miliarde de euro, este acoperită de producția locală doar într-o proporție de circa 30%.
Pe de altă parte, semnele clare de încetinire a principalelor economii europene, afectează exporturile românești. Chiar dacă consumul rămâne motorul economiei locale, creșterea Produsului Intern Brut a fost de doar 0,1% în trimestrul al doilea, față de cel precedent, conform datelor prezentate de INS. La nivel semestrial, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, majorarea este de 0,7%, față de o creștere anticipată, atât de analişti cât şi guvern, de 2 – 3%.
În aceste condiții, analiștii ING au modificat proiecția creșterii PIB din acest an de la 2% la 1,3%, iar cei de la BCR și-au revizuit prognoza de la 2,6% la 1,9%
Săptămâna trecută, cursul euro s-a mișcat între 4,9711 și 4,9755 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,9728 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,971 – 4,974 lei.
Sondajul realizat în iulie în rândul membrilor CFA România anticipa o valoare medie a euro pentru orizontul de 6 luni este de 5,0258 lei, respectiv de 5,1062 lei, pentru orizontul de 12 luni. La rândul ei, Comisia Națională de Prognoză anticipa pentru 2024, în prognoza de primăvară, o medie anuală a cursului euro de 5 lei, respectiv una de 4,63 lei pentru dolar.
Piața monetară a fost calmă iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a încheiat săptămâna la 5,55%, cea mai mică valoare începând cu 17 mai 2022, foarte aproape de nivelul dobânzii de facilitate pentru depozit a BNR, care este de 5,50%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022.
Euro a crescut de la un minim de 1,1033 dolari, atins marțea trecută, la 1,1155 dolari, la sfârșitul săptămânii, când piața americană a închis la 1,1083 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a închis săptămâna la 4,4760 lei.
Aprecierea euro a survenit după ce s-a anunțat că economia americană a creat 142.000 de noi locuri de muncă în august iar rata şomajului a scăzut la 4,2%, ceea ce a întărit opinia investitorilor că Rezerva Federală va reduce dobânda la jumătatea acestei luni.
Cursul francului elvețian a crescut vineri la 5,3165 lei iar cel al lirei sterline a încheiat săptămâna la 5,8944 lei.
Metalul galben a crescut în 28 august la 2.529,80 dolari, însă vineri a atins un nou record de 2.530,30 dolari, după care a scăzut în scurt timp la 2.484,10 dolari/uncie. Evoluția nu a influențat piața locală, unde prețul gramului de aur a stagnat la 362,6244 lei.
Bitcoin a scăzut vineri până la 53.367 dolari și a urcat la finalul săptămânii la 54.008 – 54.719 dolari. După ce a atins un minim de 2.212 dolari, ethereum a urcat la 2.265 – 2.309 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau