Schimbare de situație pentru vârstnici. Ce se va întâmpla cu pensiile
Dimensiune font:
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că indexarea pensiilor este „imposibil de realizat” începând cu întâi decembrie. Aceasta a explicat că taloanele de pensie pentru luna viitoare se tipăresc acum. Potrivit spuselor sale, pensiile vor fi indexate începând cu 2022, cu un procent cuprins între 6 şi 12 în funcţie de bugetul existent.
Anunț important pentru beneficiarii de pensii. Potrivit Ministrului Muncii, veniturile nu vor fi indexate în luna decembrie.
„De la 1 ianuarie le indexăm”
Invitată în cadrul emisiunii Profit.ro, Raluca Turcan a explicat că indexarea pensiilor este „imposibil de realizat” luna următoare.
Ministrul Muncii a spus că această acțiune va avea loc în prima lună a anului viitor. Totodată, potrivit spuselor sale, majorarea va fi realizată între 6 și 12 procente.
„O să vă spun un lucru care este imposibil de realizat şi anume indexarea pensiilor de la 1 decembrie. De la 1 ianuarie le indexăm oricum. Am anunţat cu minim 6% şi, în funcţie de cum se aşază bugetul, venituri-cheltuieli, între 6 şi 12 procente este posibilă orice majorare. Însă unii îşi doresc foarte tare să crească de la 1 decembrie. Da, şi noi ne dorim, însă lucrul acesta se face legal, da? Pentru a avea bază legală îţi trebuie un act normativ care să facă posibilă această indexare de la 1 decembrie, în condiţiile în care cupoanele de pensie se tipăresc deja în noiembrie. Deci noi, acum, tipărim taloanele de pensie pentru luna decembrie. Tehnic nu este posibil. De la 1 ianuarie le indexăm oricum”, a afirmat Raluca Turcan într-o emisiune la Profit.ro.
O nouă lege a pensiilor
Raluca Turcan a explicat că indexarea pensiilor „nu reduce din inechităţi” şi că diferenţele dintre sumele de bani primite de cetățeni vor fi reduse prin adoptarea unei legi a pensiilor. Ea a declarat că în al doilea trimestru din 2022 va fi „o primă prezentare” a legii pensiilor, urmând ca la sfârșitul anului proiectul de act normativ să fie trimis spre Parlament, conform negocierilor cu Comisia Europeană pe marginea PNRR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau